Blocul GROAZEI din Botoșani care arată mai ceva ca după război: FOTO & VIDEO în ce condiții locuiesc unii orășeni

Câțiva locuitori ai unui bloc de pe o stradă din municipiul Botoșani sunt la limita disperării din cauza condițiilor pe care sunt nevoiți să le suporte în fiecare zi, de la lună la lună și poate chiar de la an, la an. Sunt dezamăgiți de modul cum ceilalți vecini se complac preferând să locuiască în mizerie, decât să pună un ban pentru reparațiile necesare pentru ca imobilul să arate cât de cât decent.

 

Blocul care nu e la ghetouri

Cu siguranță ați auzit de strada Nucilor, acolo unde în urmă cu ceva timp o femeie și-a alertat vecinii după ce s-a suit cu picioarele pe pervaz și mai că a sărit în gol, după o ceartă cu concubinul. Este de fapt singurul bloc de pe strada menționată, și cu toate acestea, arată îngrozitor atât pe dinafară, cât și pe dinăuntru. La o simplă privire nici n-ai zice că în acel bloc locuiesc câteva zeci de suflete, inclusiv copii. Am îndrăznit să urcăm la etaj și am reușit să stăm de vorbă cu o locatară, care ne-a povestit cu lux de amănunte ceea ce se întâmplă în blocul respectiv.  Femeia, a cărui nume a dorit să-l păstrăm în anonimat din motive de protecție, ne-a declarat că s-au făcut o serie de demersuri pentru reabilitarea blocului, însă dacă unii vecini s-au arătat interesați, alții au cam strâmbat din nas, motivul fiind de natură financiară.

Un dezastru, un dezastru total

”Drept să vă spun, este un dezastru, un dezastru total. S-au făcut niște demersuri pentru ca blocul să fie înscris în asociație ca să putem beneficia și noi de niște reabilitări, și nu au fost de acord locatarii. Jumătate plus unu trebuia să fim ca să se facă demersuri. Vecinii ar fi de acord să se facă îmbunătățiri în bloc dar... fără să scoată niciun ban din buzunar”, ne povestește E.P.
Locatara mai spune că s-a încercat înființarea unei asociații în bloc, însă nu s-a ajuns la niciun consens.  ”Dacă aveam o asociație în bloc putea să se facă în așa fel încât să dăm banii în rate, nu știu cât la sută să suporte locatarii și restul asociația.  Dacă nu s-a ajuns la niciun acord, subiectul privind reabilitarea blocului a rămas fără răspuns. Eu sunt pensionară pe caz de boală și mi-am făcut singură izolația, cât am putut să-mi permit”, povestește botoșăneanca.

Avem niște destrăbălați care distrug tot

Dat fiind faptul că în clădirea de pe strada Nucilor s-au înregistrat o serie de incidente neplăcute care au fost aplanate cu ajutorul polițiștilor, aceeași locatara mai spune că se teme uneori să intre pe casa scării, știind că nu este lumină.
Avem niște locatari, strică tot. S-au dat niște bani la început ca să se rezolve problemele la subsol și la acoperiș că ploua pe casa scării și niște bețivani de aici din bloc au vandalizat tot, au spart geamuri, ușile de pe casa scării. Stăm fără lumină și mi-e frică uneori când vin seara acasă,  mai ales că avem niște destrăbălați care distrug tot”, a menționat femeia.
Nici Primăria nu poate interveni pentru a-i ajuta pe botoșănenii din blocul de pe strada Nucilor, fiind vorba despre o proprietare privată. ”Desigur, cetățenii de acolo pot depuse cerere pentru a intra în programul european de anvelopare termică iar efortul financiar nu va fi unul extrem de mare fiindcă plata este eșalonată pe o perioadă de cinci ani de zile și astfel eu cred că fiecare proprietar și-ar putea permite să plătească”,  a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
Un alt aspect inadmisibil din blocul ”groazei,  este acela că locul unde se afla toaleta, pe fiecare palier din clădire,  reprezintă un adevărat focar de infecție și în același timp un pericol pentru copiii care locuiesc în bloc. Lăsam fotografiile și clipul să vorbească de la sine.