În primăvara anului 2014, Vasile Lavric, un mecanic auto, a fost arestat, fiind acuzat de omorârea a trei surori, care au dispărut în mod suspect între anii 1995 şi 2005, scrie Adevărul.
Bărbatul a fost ţinut închis timp de câteva luni, însă procurorii nu au putut demonstra dacă Lavric a avut vreo legătură cu dispariţia celor trei femei. În schimb, magistraţii l-au trimis în judecată pentru o tentativă de omor săvârşită în urmă cu mai mulţi ani. În primăvara anului 2014, procurorii de la Parchetul General, împreună cu o armată de poliţişti, au descins la locuinţa rădăuţeanului Vasile Lavric (57 de ani), un mecanic auto poreclit de mass – media „mâncătorul de femei”, pe care îl suspectau că, în perioada 1995 – 2005, şi-ar fi omorât soţia, precum şi două surori ale acesteia, după care le-ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei fiind date dispărute şi în ziua de astăzi. Percheziţiile făcute de procurorii veniţi tocmai de la Bucureşti au avut loc la locuinţa lui Vasile Lavric, precum şi la atelierul bărbatului. Anchetatorii i-au săpat acestuia prin curte, găsind mai multe fragmente osoase, despre care se presupunea la acea vreme că provin de la femeile dispărute. Osemintele descoperite în curtea lui Lavric au fost expertizate, însă au reieşit că sunt de animale. După ce au terminat de răscolit curtea şi atelierul bărbatului, procurorii l-au luat pe sus pe Vasile Lavric şi l-au dus la Bucureşti. „Mâncătorul de femei” a negat din prima secundă că le-ar fi făcut ceva celor trei surori, spunând că acestea sunt plecat în străinătate. „Sunt nevinovat. M-au ridicat abuziv”, a declarat individul presei în momentul în care a fost ridicat de mascaţi.
Familiile Lavric şi Iordache sunt vecine în municipiul Rădăuţi. Înainte de a se căsători cu Nicoleta Iordache, Vasile Lavric şi-a mai pus pirostriile în cap de două ori. La vârsta de 18 ani, individul a luat-o de nevastă pe o femeie pe nume Nicoleta, cu care a avut două fete. La scurt timp după nuntă, Lavric a plecat în armată, iar în timpul stagiului militar, el a ajuns după gratii, fiind condamnat la trei ani de închisoare pentru viol. Din acest motiv, Nicoleta a divorţat de Vasile Lavric. Imediat după ispăşirea pedepsei, bărbatul îşi uneşte destinele cu o tânără pe nume Cristina, care i-a făcut alţi doi copii. Aceasta a decedat în mod suspect la vârsta de doar 21 de ani, medicii concluzionând că ar fi suferit un infarct. În anul 1993, Vasile Lavric, după două mariaje ce s-au terminat nefericit pentru el, s-a căsătorit cu Nicoleta, una dintre fetele familiei Iordache. La doar doi ani de la nuntă, Iuliana Iordache, sora Nicoletei, a dispărut. Atunci, Cornelia Iordache, soacra „mâncătorului de femei”, susţinea că Vasile Lavric ar fi avut o implicare în dispariţia fiicei sale, deoarece ultima dată a fost văzută în timp ce se urca în microbuzul bărbatului. După alţi patru ani, în anul 1999, Vasile Lavric „reuşeşte” să o lase însărcinată pe Ramona, o altă soră a soţiei sale Nicoleta Iordache. Ramona avea la acea vreme doar 13 ani, ea născând la o vârstă foarte fragedă un băiat.
„Ea s-a dat la mine. Făcusem o petrecere şi am băut toţi vodcă, bere, iar soţia mea s-a dus să mai cumpere nişte băutură. Atunci, Ramona a venit în cameră şi mi-a dat jos pantalonii şi m-a împins pe pat. Eu nu mai ţin minte nimic, că eram băut”, a povestit după câţiva ani pentru presa locală Vasile Lavric.
La data de 8 aprilie 2005, Nicoleta, soţia „mâncătorului de femei”, dispare subit. Individul susţinea că nevasta sa a plecat de acasă, deoarece din locuinţă îi lipsesc bijuteriile, precum şi mai multe haine. Şi de această dată, soara sa, Cornelia Iordache, şi-a acuzat ginerele că ar şti unde se află fiica sa, deoarece coincidenţă sau nu, femeia a fost văzută ultima dată în maşina soţului ei. După dispariţia Nicoletei, Ramona s-a mutat în casa lui Vasile Lavric, însă după doar două luni de zile, la data de 26 iunie 2005 şi aceasta a dispărut fără urmă.
În anul 2014, Vasile Lavric a fost închis și în Penitenciarul Botoșani.