În comuna botoșăneană Vârfu Câmpului, se află un cătun cu o istorie aparte. Se numeşte Dobrinăuţi - Hapăi şi este parte componetă a satului Lunca.

Simbolul istoriei cătunului Dobrinăuţi - Hapăi, dar şi unul dintre cele mai interesante monumente ale zonei, este o biserică mică de lemn, aparent nesemnificativă.

O găsim într-o poieniţă retrasă, stând martoră tăcută a ultimelor trei veacuri. Îmbrăcată în bârne de lemn, scundă, cu un acoperiş protector, asemeni unei pălării cu boruri largi, lăcaşul pare să fi fost construit într-o lume a miniaturalului, scrie Ziarul Lumina.

În legătură cu data exactă a construcţiei micuţei biserici de lemn, în zona Dobrinăuţi circulă mai multe legende.

Una spune că bisericuţa ar data  de pe vremea lui Ştefan cel Mare.

Alta, că aceasta ar fi fost ridicată undeva, în lunca Siretului, pe la 1700, pe locul unui vechi cimitir ostăşesc. „De-acolo ar fi fost mutată, la 1794, pe locul numit Rediu, undeva între Călineşti şi Puhari, într-un cătun cu câteva case de clăcaşi, paznici pe islazul boieresc”.

Aici a fost devastată de hoţi în mod repetat şi, de aceea, în 1810 a fost mutată în Hapăi. Mutarea s-a făcut în plină iarnă, bisericuţa fiind adusă pe opt sănii trase de boi.

Bisericuţa din cătunul Hapăi are formă de navă şi a fost ridicată din bârne de stejar, încheiate la colţuri în coadă de rândunică şi aşezate pe tălpi de stejar. Din cauza deselor mutări, bisericuţa stă cu tălpile aşezate doar pe câteva pietre, fără a avea o temelie solidă.

Iniţial, acoperişul era de şindrilă, ulterior aceasta fiind înlocuită cu tablă zincată.  Exteriorul a fost blănit cu scândură, pentru o mai bună protecţie a interiorului. Pe acoperiş se păstrează crucile originale ale lăcaşului.

În această Biserică s-au rugat sătenii de la Hapăi, până pe la începutul anilor 1900, când în Lunca s-a ridicat o biserică nouă, de zid. Interiorul, modest, păstrează doar catapeteasma originală şi aceasta destul de deteriorată. Sfânta Masă este făcută dintr-un trunchi de copac.

Biserica a stat, la început, sub ocrotirea “Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, ulterior primind un nou hram, cel al “Sfântului Ierarh Nicolae”, făcătorul de minuni.