Un lăcaş de cult din Botoşani a fost prădat de un tânăr.
Şi nu s-a mulţumit doar cu asta, la scurt timp a spart şi locuinţa unui bărbat.
Poliţiştii oraşului Darabani au identificat duminică un tânăr de 20 de ani din localitatea Bajura, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta, în noaptea de 30 iunie 1 iulie 2018, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în incinta bisericii din localitatea de domiciliu, de unde a sustras suma de 250 de lei, precum şi în locuinţa unui bărbat de 41 de ani, de unde însă nu a sustras bunuri sau valori.
Poliţiştii au deschis un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, în vederea luării măsurilor legale.