Locul denumit „Biserica Pustie” este situat la circa 1,5 kilometri, nord-vest de marginea orașului Bucecea, pe partea stângă a Siretului, care curge la numai 200-300 m şi la aproximativ 800 m, sud-vest de şoseaua Botoşani-Siret.

În cadrul proiectelor de cercetare arheologică sistematică desfăşurate la Bucecea şi Dorohoi, poate fi catalogată ca spectaculoasă investigaţia arheologică de la Bucecea, în locul numit de localnici „Biserica Pustie”.

Aici s-a descoperit fundaţia unei biserici ridicate în a doua jumătate a secolului XV, în epoca lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care, după toate indiciile arhitectonice şi stratigrafice, poate fi o ctitorie boierească, construită în ultima parte a domniei marelui domnitor, cel mai probabil în jurul anului 1490. Ea se poate lega, ca şi construcţie, de unul dintre descendenţii lui Vlaicu Vodă, unchiul dinspre mamă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, dacă se au în vedere şi informaţiile documentare păstrate până în zilele noastre.

Trebuie menţionat că, în afara ctitoriilor domneşti şi boiereşti cunoscute, precum Dorohoi, Popăuţi, Uspenia şi Sfântul Gheorghe, descoperirea de la Bucecea este unică, dat fiind faptul că ea nu s-a păstrat la suprafaţa solului şi că nu apare menţionată în documentele medievale, fiind efectiv necunoscută până la data descoperirii sale, scrie zmbotosani.ro.

Cercetările au determinat descoperirea, în interiorul bisericii, a unor morminte, între care se remarcă cele în cripte de piatră şi cărămidă, lucruri menţionate de arheologul Eduard Gheorghe Setnic, de la Muzeul Judeţean Botoşani. Tot aici s-au descoperit şi veşminte în fir de aur.

Locul se prezintă ca o movilă aplatizată, cu înălţimea de 0,5-0,75 m şi cu un diametru de circa 30 m. Primele cercetări au constat în recunoaşteri de suprafaţă efectuate în anul 1989, (15), prin care s-au identificat „pietre calcaroase şi gresii nisipoase, bucăţi de cărămidă de diferite dimensiuni”. Autorii cercetării consemnează că acest loc şi împrejurimile sale reprezintă, conform tradiţiei locale, „ruinele unei bisericuţe vechi, respectiv siliştea vechiului sat, Vălceşti, atestat documentar la data de 13 februarie 1634. Pentru verificarea acestor informaţii, dar şi a acelora care semnalau folosirea locului drept carieră de piatră, s-a considerat necesară aprofundarea cercetărilor în continuare. Astfel, investigaţiile efectuate au descoperit fundaţiile a două edificii şi a necropolei aferente. Primul edificiu, identificat la adâncimea de 0,25-0,35 m, aparţine unei construcţii din secolul XVI-XVII., realizată din piatră spartă, mortar pe bază de var, mortar la care s-au utilizat elemente din zidării anterioare ( cărămidă fragmentară şi frescă ). Contextul planimetric – de această zidărie aparţin urmele unui pavaj exterior, alcătuit din cărămizi de mai multe tipuri, care dau impresia generală de materiale recuperate şi folosite în acest nou context.

Fundaţiile menţionate suprapun dezaxat fundaţii mai vechi, în profil observându-se şi o amenajare preliminară, respectiv o nivelare a stratului de dărâmătură, în scopul ridicării noii construcţii, în cadrul acestei operaţiuni fiind antrenate şi resturi de arsură. Lipsesc, în acest stadiu al investigaţiilor, elemente certe de datare a acestei zidării, dar şi o serie de indicii care ţin de tehnica de construcţie. Pe baza aspectului general şi doar cu titlul de ipoteză, se poate spune că această fundaţie a fost realizată ca sprijin pentru o construcţie din lemn.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: