Biserica ne cheamă la RUGĂCIUNE națională, la ora 12:00: Ce sunt îndemnați să facă astăzi credincioșii

De Buna Vestire, una dintre cele mai mari sărbători creștine, botoșănenii sunt chemați la rugăciune comună.

 

Biserica Ortodoxă Română le cere tuturor credincioșilor ca miercuri, de Buna Vestire, prima sărbătoare importantă a primăverii și una dintre cele mai importante ale creștinismului, să se roage, pe tot cuprinsul țării, la ora 12:00.

 

”Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei. Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri”, anunță Cancelaria Sfântului Sinod.

 

De asemenea, ”în acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea ”Tatăl nostru”, condacul Bunei Vestiri: ”Apărătoare Doamnă”, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei”, mai anunță Cancelaria Sfântului Sinod.

 

 

Clopotele tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Iașilor sunt trase zilnic la ora 12:00

 

Amintim că Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a rânduit ca în această perioadă, în toate locașurile de cult din cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor, toate clopotele să bată începând cu ora 12:00, timp de 3 minute.

 

Credincioșii sunt îndemnați la rugăciune pentru cei afectați de coronavirus, pentru personalul medical din sistemul sanitar și pentru toți cei care se luptă pentru împiedicarea extinderii acestei epidemii.

 

„Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a rânduit ca în toate bisericile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor (județele Iași, Botoșani și aria canonică a județului Neamț, n.r.), clopotele să fie trase în fiecare zi, începând cu ora 12:00, timp de 3 minute. Este un moment care să aducă aminte, în mod special credincioșilor, să se roage pentru cei care sunt bolnavi, pentru personalul medical, pentru cei care se luptă cu această epidemie și pentru iertarea păcatelor, pentru ca Dumnezeu să ne ajute să biruim această molimă”, a declarat părintele consilier Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store