Biserica din Dragalina, resfințită de PS Nichifor Botoșăneanul

Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Dragalina din comuna Cristinești, județul Botoșani, a primit duminică, 26 mai 2024 veșmântul cel luminos al resfințirii. 

 

Slujba de resfințire

 

Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

Credincioșii din Dragalina, precum și din localitățile alăturate, au participat la slujba de resfințire a bisericii închinate Adormirii Maicii Domnului. Potrivit rânduielii, zidurile și Sfânta Masă au fost binecuvântate prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir.

 

În continuare, cei prezenți au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș, informează doxologia.ro.

 

”Biserica rămâne semn al lui Dumnezeu într-o comunitate”

 

În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția sa a evidențiat faptul că biserica este semn al lui Dumnezeu într-o comunitate:

 

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor

„Să ne bucurăm de primenirea și înnoirea bisericii ca îndemn pentru noi înșine să ne primenim sufletele, să ne înnoim. Avem o biserică frumoasă, o biserică nou pictată. În ea intrăm să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru că, așa cum spuneam, biserica rămâne semn al lui Dumnezeu într-o comunitate și loc în care descoperim mărturie de credință, de rugăciune și de hotărâre de a face voia lui Dumnezeu.”

 

Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei” și distincții de vrednicie

 

Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse la lucrările de consolidare a sfântului locaș, părintele Andrei Silviu Grigore a primit, din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de refacere a bisericii, ierarhul le-a acordat distincții de vrednicie. 

 

Sâmbătă după-amiază, Preasfințitul Nichifor a vizitat credincioșii Parohiei „Sfântul Nicolae” Bucecea, Protopopiatul Dorohoi. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat noua Capelă mortuară care va deservi nevoilor credincioșilor din parohie.