Compania aeriană Wizz Air anunţă noi rute către Londra şi Dortmund, la prețuri extrem de avantajoase.
Singurul impediment este faptul că, botoșănenii care doresc să profite de aceste oferte trebuie să parcurgă un drum până la aeroportul din Brașov.
Potrivit publicației wall-street.ro, biletele pot fi cumpărate online, de pe site-ul companiei şi prin intermediul aplicaţiei pentru mobil, la preţuri începând cu 119 lei.
Cursele Braşov - Londra Luton vor fi operate, începând cu data de 2 august 2023, în zilele de luni, miercuri şi vineri, iar preţurile pornesc de la 169 lei (34,99 euro), iar cele Braşov - Dortmund vor fi operate, din 2 septembrie 2023, în zilele de marţi şi sâmbătă, preţurile pornind de la 119 lei (24,99 euro), potrivit unui comunicat de presă al companiei.
"Suntem încântaţi să începem operaţiunile din Braşov. Rămânem dedicaţi să oferim clienţilor noştri români opţiuni de călătorie convenabile şi la preţuri accesibile. Noile legături de zbor sunt rezultatul investiţiei şi creşterii noastre continue pe piaţa din România. Aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm călători din Braşov şi nu numai la bordul zborurilor noastre către Londra şi Dortmund",
a declarat Valeria Bragarenco, corporate Communications manager.
Wizz Air, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creştere din Europa, operează o flotă de 181 de aeronave Airbus A320 şi A321. Wizz Air este listată la London Stock Exchange.
(Sursa foto: wizzair.com)