„Big Brother” se strecoară în Botoșani: Ar putea să pună ochiul pe unul dintre spitale

Incidentele tot mai frecvente din incinta spitalelor botoșănene, unde s-au înregistrat într-un interval de numai o săptămână, două furturi, pun în aleră conducerea celei mai mari unități sanitare, dar nu într-atât încât să se ia măsuri drastice.

 

Asta pentru că, motivează managerul Spitalului Județean Botoșani, Corneliu Mihau, prioritatea la unitatea pe care o conduce, nu este montarea de camere de luat vederi ori creșterea personalului de pază pentru reducerea unor astfel de evenimente. Asta cu atât mai mult cu cât, spune acesta, bunurile personale ar trebui protejate de către proprietar.

Știu despre cele două furturi, dar, spre exemplu, dacă cuiva îi fură geanta în piață, șeful pieței răspunde de geanta respectivei persoane? Nu pot pune pază din metru în metru. Oamenii trebuie să aibă grijă de lucrurile personale”, a declarat managerul de la „Mavromati”.

Totodată, sistem de supraveghere cu camere video a existat în incinta Spitalului Județean, dar odată cu reabilitarea unității, acesta a fost demontat. Însă se urmărește remontarea camerelor în anumite puncte, la intrări și cel mai probabil pe holuri, mai ales că este una dintre condițiile pentru obținerea acreditării CoNAS.

Nu există spital din România în care să fie cameră de luat vederi în orice colț, vă dați seama ce investiție ar însemna. Este o necesitate, chiar și pentru acreditare, trebuie montate camere de supraveghere în anumite puncte ale spitalului, dar nu și la demisol. Ar fi ideal, dar nu îmi pot permite din punct de vedere financiar”, a adăugat Corneliu Mihai.

Mai mult decât atât, acesta ia în considerare și varianta externalizării serviciului de pază, asta pentru că „îmi trebuie oameni bine instruiți, dotați tehnic, nu oricine poate face față la pază să își facă serviciul în mod corespunzător”.

(C.B.)
CITEȘTE:
 Gata cu scandalurile la UPU: ”Buton roșu” de panică pentru medici