Biciclist accidentat STUPID, după o băută zdravănă: S-a trezit pe capota unei mașini

Sâmbătă, 14 februarie, nu a fost doar sărbătoarea îndrăgostiților, toate gospodinele au dat de pomană de sufletul celor adormiţi, cu ocazia Moşilor de iarnă. Dar cine a întrecut măsura cu plăcintele şi vinul, nu a mai ajuns acasă.

 

Este și cazul unui bărbat de 42 de ani, ameţit de băutură, care a decis că poate merge singur acasă pe bicicletă. Acesta cobora sâmbătă seara pe strada Sfântul Ioan Românul din Dorohoi, iar la intersecţia cu strada Horia, a intrat pe contrasens. Poate sufletele celor adormiţi pe care i-a cinstit în acea zi i-au salvat viaţa în urma impactului pe care l-a avut cu un autoturism Dacia Logan.
Echipajele de poliţie şi ambulanţă au sosit la faţa locului, iar bărbatul a fost adus la Spitalul Dorohoi pentru îngrijire. Atât medicii cât şi poliţiştii au confirmat că era băut bine, iar în urma accidentului s-a ales cu un traumatism cranio-facial.
(M.A.)
CITEȘTE:
 Biciclist lovit mortal la Iași de o autospecială condusă de un șofer din Botoșani