O adolescentă a ajuns la Spitalul Dorohoi – Secția Pediatrie, aproape de comă alcoolică.
Eleva în vârstă de 14 ani este din comuna Brăești și a chefuit bine în noaptea de vineri spre sâmbătă, scrie Opinia de Dorohoi. Fata a fost adusă cu maşina amicilor cu care a petrecut la o discotecă din Cucorăni.
După declaraţiile acesteia date în faţa poliţiştilor, eleva a spus că a consumat doar o doză de bere însă a fumat cam mult. În plus copila a declarat poliţiştilor că părinţii i-au dat acordul să meargă în discotecă deşi nu are încă vârsta legală şi aceştia chiar ştiu că ea obişnuieşte să le mai tragă la măsea şi fumează la petreceri.
Cadrele medicale au diagnosticat-o cu intoxicaţie etilică, au stabilizat-o şi a fost externată la scurt timp. Cazul nu este singular. Lunar zeci de copii ajung în comă alcoolică pe mâna medicilor. Cadrele medicale susţin că aceste situaţii devin un fenomen care pare să fie greu de stăpânit.