Beneficiile alergatului în aer liber

(P) Beneficiile sportului, în general, sunt cunoscute de fiecare dintre noi, însă puţini sunt cei care au o disciplină a exerciţiului fizic. Un studiu recent, publicat de British Journal of Sports Medicine, arată că lipsa exerciţiilor fizice este asociată cu un risc crescut, în caz de COVID-19, de a face o formă mai severă şi de a muri, aşadar, în contextul actual, în care încercăm să prevenim boala şi să ne întărim sistemul imunitar, este foarte important să facem mişcare.

 

Una dintre cele mai simple şi deloc costisitoare modalităţi de a face mişcare este să alergi în aer liber. Beneficiile alergatului în aer liber sunt foarte importante, așa că îţi oferim câteva informații relevante despre motivele pentru care ar trebui să te apuci şi tu de acest sport.


O mai bună oxigenare a organismului


O sală de sport închisă şi aglomerată înseamnă mai mult dioxid de carbon și mai puțin oxigen. Respirarea aerului proaspăt dintr-un parc, de exemplu, este mult mai benefic pentru tine. Deoarece ai la dispoziţie un spațiu amplu și deschis, nu vei fi nevoit să porţi mască, poţi respira în voie și poţi să alergi în ce ritm vrei, cât de mult doreşti. Oxigenul ajută, de asemenea, la menținerea funcționării eficiente a globulelor albe din sânge, esențiale pentru promovarea unui sistem imunitar robust.


Îmbunătăţeşte flexibilitatea şi mobilitatea


Dacă alegi să alergi într-un parc, ceea ce ar fi optim, poţi să alternezi între aleile de asfalt şi porțiunile cu iarbă, chiar dacă terenul este neuniform. Acest lucru este benefic pentru tine, deoarece îți va îmbunătăţi flexibilitatea şi mobilitatea. Totuşi, pentru a face acest lucru, fără teama de accidentări, trebuie să investeşti într-o pereche de adidasi alergare de bună calitate, cu o amortizare adecvată, ce ţine cont de greutate şi de tipul suprafeţei de antrenament.


O inimă mai sănătoasă


Indiferent că ieşi să alergi în fiecare zi sau doar de câteva ori pe săptămână, sistemul tău circulator şi inima vor avea de câştigat. Mai multă mişcare înseamnă o circulație adecvată a sângelui și a oxigenului către inimă, deci mai puţine șanse de a dezvolta boli cardiovasculare. De asemenea, tensiunea arterială va deveni mai stabilă, dacă vei practica acest tip de mişcare pe termen lung.


Un somn odihnitor


Problemele cu somnul sunt mult mai comune decât ai putea crede. Dacă şi tu te numeri printre cei care au insomnii sau pur şi simplu nu se trezesc niciodată odihniţi, alergatul în aer liber te poate ajuta. Alergatul în aer liber are o contribuţie semnificativă în reechilibrarea hormonală, ceea ce înseamnă că are un impact şi asupra melatoninei, hormonul responsabil de somn.


Un plus de Vitamina D


Probabil ştii deja că aerul proaspăt și timpul petrecut afară are o multitudine de beneficii. Expunerea la lumina soarelui te va ajuta să îţi menții un nivel optim de vitamina D în organism, esențială pentru absorbția calciului în oase și pentru o dantură sănătoasă.


Mai multă energie


Cercetările efectuate de Universitatea din Exeter din Marea Britanie arată că atunci când oamenii aleargă în aer liber se bucură de o creștere semnificativă a energiei. Acelaşi studiu arată că printre beneficiile acestui sport se numără şi reducerea anxietăţii. Aşadar, chiar dacă ţi se pare că alergatul îţi consumă energie, de fapt are efectul contrar. De aceea, este mai curând recomandat să alergi dimineaţa sau în prima parte a zilei. Dacă nu ai timp şi ieşi la alergat seara, optim ar fi să nu o faci cu mai puţin de trei ore înainte de culcare.

 

Aşadar, ca să te bucuri de o sănătate cât mai bună, dar şi de un somn odihnitor, alergatul în aer liber este un sport ideal.

 

Sursă foto: Pexels.com