Bețivii și chiulangii de la Spitalul Județean dați afară

 

Nici mai mult nici mai puțin de patru angajați din categoria personalului auxiliar, din cadrul Spitalului Județean Mavromati au rămas fără loc de muncă. Asta, după ce au fost depistați sub influența băuturilor alcoolice, sau au lipsit perioade lungi și nemotivate de la locul de muncă.

Astfel, ei au fost cercetați de către comisia de disciplină, iar decizia luată de către aceasta a fost desfacerea contractelor de muncă, dat fiind faptul că persoanele în cauză nu se aflu la prima avertizare.

Sunt peste 2.000 de angajați și sunt tot felul de probleme. Ele trebuie sancționate ca atare pentru a nu se crea o stare de spirit că orice se poate întâmpla și nimeni nu pățește nimic. Eu nu pot accepta așa ceva”, a declarat Viorel Iliuță, managerul unității spitalicești.

Nu în ultimul rând, șeful spitalului a precizat că, angajații care nu respectă disciplina, sarcinile și atribuțiile de servici sunt inițial atenționați dacă se află la prima greșeală. Ulterior, dacă repetă greșelile ar putea rămâne fără loc de muncă.(A.D.)
CITEȘTE:
 Angajatul ”chiulangiu” de la Secția de Boli Infecțioase cercetat de comisie
[[banner]]