Gigi Becali a dezvăluit de ce a vrut FCSB să amâne partida din Superliga cu FC Botoșani, chiar înainte de meciul decisiv din turul doi preliminar al Ligii Campionilor.
FCSB a decis împreună cu FC Botoșani să reprogrameze partida pe care ar fi trebuit să o joace sâmbătă, 3 august. Decizia a fost făcută publică de LPF, iar pauza oferită roș-albaștrilor a fost de bun augur fiindcă au reușit să obțină calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Gigi Becali a explicat de ce clubul a decis să amâne partida din campionat.
Patronul FCSB a vorbit despre decizia clubului său de a amâna meciul cu FC Botoșani, deși riscă să își încarce și mai mult programul pe viitor. Gigi Becali a precizat că era aproape imposibil pentru echipă să meargă în Ungaria, după care să facă o deplasare la Botoșani și apoi să meargă la Praga pentru meciul cu Sparta Praga, astfel că s-a luat decizia de a-i odihni pe jucători între meciurile din preliminariile Ligii Campionilor, potrivit prosport.ro.
Gigi Becali
„Păi ia închipuie-ți că jucam acum, azi e joi, să ai meci sâmbătă. Nu ai cum, vii din Ungaria, te duci acolo, după aia pleci la Praga. Sunt oameni. E bine că s-a amânat meciul ca să luăm noi o opțiune bună (n.r. – pentru calificare) acolo, după aia vom vedea”
Roș-albaștrii au disputat marți seară returul cu Maccabi Tel-Aviv. În meciul tur, cele două formații au încheiat la egalitate, 0-0, în Ghencea, iar returul a avut loc la Budapesta. Meciul a fost destul de încrâncenat, ambele formații fiind foarte atente la jocul defensiv pentru a nu risca să primească gol, dar chiar în finalul partidei FCSB a spart gheața și a obținut calificarea grație reușitei ultimului transfer făcut de Gigi Becali, William Baeten.
(Foto: evz.ro)