Bătăuş oprit cu foc de armă

 

Duminică după-amiază poliţiştii din Gorbăneşti au fost sesizaţi telefonic de către Constantin H., de 29 ani, din satul Silişcani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în faţa unui bar din localitate, a fost ameninţat cu bătaia de Alin Iliuţă H., 28 ani, din aceeaşi localitate. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii l-au depistat în apropierea bufetului pe tînărul acuzat, iar în momentul în care au procedat la legitimarea acestuia, în zonă şi-a făcut apariţia şi reclamantul. Atunci Alin Iliuţă H. a devenit violent şi a încercat să-l lovească. Fiind împiedicat de către poliţişti să-şi continue acţiunea, agresorul a fugit la locuinţa sa, situată în apropierea barului, de unde a revenit cu rangă din fier cu care intenţiona să-l lovească pe Constantin H., ameninţându-l în acelaşi timp cu moartea.

Nu l-au putut linişti decît cu un glonte în aer

În aceste împrejurări poliţiştii l-au somat de mai multe ori pe Alin Iluţă H. să se oprească din acţiunile sale, lucru pe care acesta nu l-a făcut, astfel încât unul dintre poliţişti a recurs la folosirea armamentului din dotare, executând un foc de armă în plan vertical. În acel moment agresorul s-a oprit, a lăsat ranga pe carosabil şi a fugit din locul respectiv. Faţă de scandalagiu se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, urmând a se propune soluţie procedurală. Poliţiştii susţin că, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că poliţistul a respectat metodologia privind modul de intervenţie la evenimente, respectiv uzul de armă şi normele deontologice.