Primăria Botoşani este asaltată cu solicitări venite din partea vîrstnicilor pentru participarea la Revelionul Pensionarilor. Acesta este organizat de municipalitate la restaurantul unui hotel din centrul oraşului. El este adresat tuturor celor ieşiţi din cîmpul muncii şi singurul criteriu de înscriere este „primul sosit, primul servit”. Deşi iniţial se intenţiona ca acţiunea să se adreseze la 250 de persoane, numărul mare de cereri i-au determinat pe edili să majoreze pînă la 350. Chiar şi aşa doritorii sunt şi mai mulţi, ajungîndu-se la aproximativ 380. „Este clar că nu o să-i putem mulţumi pe toţi”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Revelionul Pensionarilor va avea loc pe 27 decembrie, iar beneficiarii nu vor plăti nici un leu.