Un fost primar democrat-liberal şi un şef liberal doresc să ajungă director cu concurs la o instituţie din Botoşani. Iar aceştia nu sunt singurii candidaţi. Lor li se adaugă alţii doi, dintre care unul nu se află la prima tentativă de a dobândi postul respectiv.
Joi a expirat termenul limită până la are se puteau depune dosarele pentru concursul de ocupare a funcţiei de director executiv a Camerei Agricole Judeţene (CAJ). Deşi s-a adoptat o lege prin care CAJ trebuie să treacă din subordinea Consiliului Judeţean în controlul fermierilor, care să îşi desemneze conducerea prin alegeri, actul normativ nu a fost aplicat nici până astăzi. În consecinţă, cum încă din luna ianuarie a anului trecut Camera este condusă cu titlu de interimar s-a scos din nou postul la concurs. Printre cei care şi-au depus dosarul se regăsesc liberalul Gheorghe Dănilă (foto sus), nimeni altul decât cel care de un an şi nouă luni tot conduce instituţia cu delegaţie şi Ionel Oniciuc (foto stânga), fost primar al comunei Vlăsineşti şi fost şef al Biroului Judeţean de Rentă Viageră, actual reprezentant al Agenţiei Domeniilor Statului.
Anul trecut pretendenţii s-au umplut de ruşine
Alături de aceştia şi-au mai depus dosarul Vasile Cărpuşor, cel care a candidat şi la concursul similar organizat de CJ în luna octombrie a anului precedent, când a adunat numai 16,20 de puncte dintr-un total de 100 posibile. Al patrulea concurent este Constantin Chiriac, despre care nici reprezentanţii CJ nu au prea multe informaţii. Salariul brut al directorului CAJ este de 3.600 de lei. Concursul va avea loc în perioada 25 – 27 octombrie. La cel de anul trecut nici un candidat nu a reuşit să ia notă de trecere la proba scrisă. Mai mult, nici unul nu a adunat măcar 30 de puncte. De data aceasta candidaţii au trebuit să fi absolvit studii superioare în domeniul agricol, silvic, economic sau juridic şi să aibă o vechime de minim trei ani în specialitatea studiilor cerute.
Sergiu BĂLĂŞCĂU