„Bătaie” pe abonamente la FC Botoşani: Tribunele acoperite epuizate

 

Suporterii botoşăneni au dovedit că îşi iubesc echipa de suflet FC Botoşani şi au luat cu asalt Fan Club Caffe-ul deschis vis a vis de Stadionul Municipal pentru a-şi face rezervare pentru abonamentele aferente sezonului competiţional din prima ligă 2013 – 2014. Cele mai „vânate” locuri au fost cele de la tribunele acoperite unde preţul unui abonament este de 600 de lei.

Numai în câteva ore, dat fiind faptul că rezervărilor au fost demarate în jur de ora 14:00 au plătit cu banul jos echivalentul în bani al unui abonament peste 100 de suporteri. Cele mai multe cerinţe au fost pentru Tribunele 1 şi 2, sector acoperit unde locurile au fost ocupate aproape în totalitate, botoşănenii achitând câte 600 de lei. Următoarele pe lista de cerinţe au fost cele la 400 de lei.

Persoanele care şi-au făcut deja rezervări vor intra în posesia abonamentelor în cursul acestei săptămâni, mai exact joi, 5 iulie 2013 când vor prezenta chitanţele eliberate astăzi. Numai în prima zi de rezervări, în vistieria clubului au intrat peste 100 de milioane de lei vechi.
CITEŞTE:
 Abonamentele la meciurile FC Botoşani puse în vânzare – AFLĂ detalii
[[galerie-foto]]