Bătaie nebună pe funcţii în PNL Botoşani : 45 de oameni vor să fie şefi – LISTA

 

Joi la amiază, cu 48 de ore înainte de debutul Conferinţei Judeţene a PNL Botoşani, a expirat perioada de depunere a candidaturilor pentru funcţiile de conducere. Aşa cum se întâmplă mereu cu partidele aflate la guvernare şi în cazul liberalilor există o abundenţă de persoane care îşi doresc un post în fruntea filialei judeţene. Nici mai mult, nici mai puţin de 45 de membri au intrat astfel în cursa electorală internă.

PNL Botosani la Sala Polivalenta

Toată floarea liberală la împărţit funcţii

Toţi cei patru parlamentari – Roxana Anuşca, Verginel Gireadă, Costel Şoptică şi Viorel Grigoraş – se află pe lista celor care vor să acceadă în Biroul Politic Teritorial. Lor li se adaugă o sumedenie de directori, de la Zoltan Barna de la RAR şi Gabriel Cârlan de la SC Nova Apaserv SA până la Sorin Clim, care astăzi revine în fruntea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri şi Cătălina Lupaşcu, inspector şcolar general adjunct. Nu lipsesc primari, precum Aurel Ungureanu de la Vârfu Câmpului, Dan Vezeteu de la Coţuşca sau Dan Oloeriu de la Flămânzi şi nici consilieri judeţeni, de la vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, la Lucian Aroşoaie, Bogdan Dăscălescu sau Dumitru Zmău. Pe lista candidaţilor apar inclusiv viceprimarul Viorel Iliuţă, preşedintele Moldoovis Ionică Nechifor, administratorul public Radu Judele şi fratele liderului judeţean al PNL, Mihai Ţurcanu.

Roxana Anuşca şi Lucian Diac au intrat deja prin statut în BPT

Toţi aceştia îşi dispută unul dintre cele 37 de locuri din Biroul Politic Teritorial (BPT). Adevărata miză o reprezintă însă unul dintre cele nouă posturi de vicepreşedinţi, care vor reveni candidaţilor la BPT cu cel mai mare număr de voturi. BPT al PNL Botoşani va fi completat cu preşedinţii organizaţiilor de femei – Roxana Anuşca şi tineret – Lucian Diac. De asemenea, preşedintele organizaţiei va nominaliza un secretar coordonator, funcţie ocupată în prezent de Stelian Pleşca. Cel de-al 41 – lea de membru al BPT va fi nimeni altul decât preşedintele filialei judeţene, care a fost şi va rămâne Florin Ţurcanu întrucât nu s-a înregistrat nici o candidatură pentru funcţia de preşedinte.

Spectacol grandios pregătit la Polivalentă

Conferinţa Judeţeană a PNL Botoşani va avea loc vineri 26 aprilie de la ora 14:00 la Sala Polivalentă. Se mizează pe prezenţa a circa 1.800 de oameni, intenţionându-se organizarea unei şedinţe grandioase, cea mai mare de acest tip care a avut loc vreodată la Botoşani.

Lista candidaţilor



NR.CRT.
 NUME
 1  Alexa Liviu
 2  Andronic Liviu
 3  Apostoliu Sorin
 4  Aroşoaie Lucian
 5  Barna Zoltan
 6  Bozi Grigore
 7  Bursuc Constantin
 8  Buţura Florin
 9  Cârlan Gabriel
 10  Cilibiu Eusebiu
 11  Clim Sorin
 12  Coman Viorel
 13  Cozminschi Eduardt
 14  Dăscălescu Bogdan
 15  Dulgheru Ştefan
 16  Gheorghiu Constantin
 17  Gireadă Verginel
 18  Grigoraş Viorel
 19  Hrimiuc Liviu
 20  Iliuţă Viorel
 21  Judele Radu
 22  Lazarovici Cristian
 23  Lupaşcu Cătălina
 24  Mertircariu Sebastian
 25  Mircea Mihai
 26  Murariu Gabriel
 27  Nechifor Ionică
 28  Norses Gheorghe
 29  Oloeriu Dan
 30  Pleşca Stelian
 31  Pohonţu Romică
 32  Rusu Pavel
 33  Sorescu Gheorghe
 34  Şocarici Nicolae
 35  Şoptică Costel
 36  Tîrzioru Relu
 37  Tupiluş Petru
 38  Tupiluş Tudorel
 39  Ţurcanu Anuşca Roxana
 40  Ţurcanu Liviu
 41  Ţurcanu Mihai
 42  Ungureanu Aurel
 43  Vezeteu Dan
 44  Zaharii Cătălin
 45  Zmău Dumitru

CITEŞTE ŞI:
 Sorescu şi Grigoraş, cei mai votaţi vicepreşedinţi – LISTA BPL al PNL Botoşani