Bătaie la școală: o fată a fost lovită cu capul de calorifer și-a leșinat

Un liceu s-a transformat vineri în câmp de luptă, pentru doi elevi, un băiat și o fată care au fost agresați fizic în pauza mare. Părinții ambilor copii au fost șocați pentru că deși au suferit traume fizice majore, nimeni din conducerea școlii nu i-a informat despre aceste incidente.. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean au dispus începerea unor anchete.

 

Potrivit Adevărul, este vorba despre două evenimente diferite, care au avut loc în aceeaşi zi, pe care conducerea unităţii şcolare le-ar fi raportat cu întârziere. Adevărate scene de luptă s-au derulat, vineri, în recreaţia mare, la unul dintre cele mai importante licee din Buzău, potrivit stiridebuzau.ro. Primul incident s-a produs la una dintre clasele a cincea, când eleva M.E., de 11 ani, fost snopită în bătaie de către o colegă cunoscută cu apucături de bătăuş. Victima ar fi fost lovită, din senin, cu capul de calorifer în mai multe reprize până când aceasta a leşinat sub ochii îngroziţi ai colegilor. Agresoarea şi-a lovit în continuare victima cu picioarele în spate deşi aceasta zăcea leşinată pe parchet. Doar intervenţia unor colegi a făcut ca fata să fie scoasă din mâinile elevei bătăuşe. Mama victimei, Luminiţa Căpăţână, acuză conducerea liceului cu profil pedagogic că ar fi încercat să muşamalizeze acest incident. "Fetiţa mea a fost dusă la cabinetul medical şi deşi era în stare gravă, nimeni n-a chemat salvarea. A fost doar stropită cu apă pe cap ca să-şi revină, dar a leşinat din nou la ore. Abia când au venit părinţii mei să o ia de la şcoală, am aflat de la colegi ce s-a întâmplat. Sunt revoltată pentru că pe noi nu ne-a informat nimeni din conducerea şcolii despre acest incident", a declarat mama fetiţei.

Pentru că eleva bătută abia se mai putea ţine pe picioare, părinţii şi bunicii au chemat ambulanţa pentru a o transporta la spital. Imediat, părinţii au cerut socoteală conducerii liceului apoi au mers la poliţie unde au depus plângere. Oamenii legii confirmă existenţa plângerii şi spun că au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs agresiunea. Părinţii fetei susţin cu documente medicale că victima ar fi suferit leziuni grave la un rinichi, urmând să fie internată într-un spital din capitală pentru analize medicale detaliate. În aceeaşi zi, la doar câteva minute distanţă, un incident similar a avut loc tot în Liceul Pedagogic, în urma acestuia un elev de clasa a XI-a ajungând la secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean. Şi acesta a fost snopit în bătaie de un coleg cu un an mai mare, care şi-a ţinut adversarul în pumni până i-a rupt nasul şi i-a spart arcada. Părinţii băiatului au fost la rândul lor şocaţi şi revoltaţi de tratamentul primit de elev, spunând ca şi aceştia vor depune plângere la poliţie. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar General Buzău spun că au fost informaţi despre producerea celor două incidente şi au dispus începerea unor anchete, se mai arată în articolul din Adevărul.