Bătaie la final, antrenorul de la Viitorul a făcut Botoşaniul cum i-a venit la gură: Se vaită, provoacă, se trântesc

FC Botoşani – Viitorul Voluntari 3 – 1 s-a terminat urât. La finalul partidei mai mulţi jucători ai oaspeţilor au făcut semne obscene publicului. Mai mult, pe tunelul spre vestiare a izbucnit o încăierare generală între fotbalişti.

 


A văzut un alt meci: Vreţi să mă provocaţi

La conferinţa de presă ce a urmat meciului antrenorul oaspeţilor a adus o ploaie de acuzaţii roş-alb-albaştrilor şi brigăzii de arbitri. În condiţiile în care echipa sa a beneficiat de o lovitură de la 11 metri în startul partidei, penalty-ul acordat gazdelor a survenit după un henţ foarte clar, iar cartonaşul roşu s-a dat după ce Acsinte a fost intenţionat călcat în picioare, Bogdan Vintilă s-a plâns că echipa sa a primit 7 galbene şi două roşii şi, în general, pare să fi văzut o altă partidă. Acesta a arătat că pregăteşte o „echipă de copii” care îl întreabă de ce se întâmplă aşa ceva? Când a fost întrebat cum de aceşti „copii” fac semne obscene publicului şi sar la bătaie, tehnicianul de la Viitorul Voluntari a răspuns că el nu a văzut aşa ceva, contrazicând chiar şi reluările televiziunilor care arătau henţul clar în urma căruia Sebastian Colţescu a arătat punctul cu var. „Vreţi să mă provocaţi”, a fost replica preferată a lui Bogdan Vintilă.

Nu au fost lăsaţi să câştige de arbitri

El a arătat că îi este foarte greu să-şi găsească cuvintele fiindcă a fost un joc care îl puteau câştiga lejer…
„Dar, din păcate, nu am fost lăsaţi. Maniera de arbitraj a fost total contra noastră. Am pregătit jucătorii pe acest subiect, le-am zis: atenţie mare! Pentru că am urmărit şi eu meciul cu Timişoara şi am văzut două eliminări, mă aşteptam la aşa ceva, am pregătit şi în mai puţini jucători echipa, dar este foarte greu să digeri şi mai ales situaţia în care jucătorii îţi plâng în vestiar şi întreabă: de ce domn’ profesor şi nu ştii ce să le spui”.

"Copiii mei nu au ştiut să gestioneze situaţia, au fost provocaţi”

Despre eliminarea lui Mitriţă:
„Nu l-a călcat nici un clar pe Acsinte, nu s-a văzut pe nici o reluare, eu vă spun că am fost acolo”.
Despre meci pe ansamblu:
„Botoşaniul este o echipă bună, muncitoare, dar care se vaită, provoacă, care se trântesc pe jos, care fac de toate tocmai pentru a scoate faze fixe pentru că sunt foarte buni la faze fixe şi tocmai asta încearcă, să provoace faze fixe. Au fost mai inteligenţi decât noi. Copiii mei nu au ştiut să gestioneze situaţia, au fost provocaţi”.
Despre bătaia din tunel:
„N-a fost absolut nimic”, „s-a interpretat greşit” „nu s-au comportat în nici un fel golănesc”, „puteţi să-mi puneţi imagini la dispoziţie, dar eu ştiu că n-au cum să facă aşa ceva”
Despre faptul că Viitorul Voluntari nu a bătut niciodată FC Botoşani, nici în Liga 1, nici în Liga 2:
 „Acum am venit să comentăm toate partidele Botoşaniului cu noi?”
5 galbene a arătat arbitrul pentru fiecare formaţie şi două roşii pentru Viitorul. FC Botoşani a avut două bare. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Grozavu: În tensiunea jocului poți avea reacții mai puțin controlate
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Atti-gol: Aveam nevoie de un gol ca de aer -  FOTOGALERIE cu bucuria de după meci