Bătaie între directori PDL-işti pe şefia Memorialului Ipoteşti

 

Directorul executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) s-a înscris la concursul care va avea loc la începutul lunii viitoare pentru ocuparea funcţiei de director adjunct în cadrul Memorialului Ipoteşti.Un alt PDL-ist care râvneşte la această funcţie este Dănuţ Huţu,  fost director al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional.
Cu toate că se află în concediu de odihnă, Liviu Rădăşanu şi-a depus dosarul pentru a participa la examen, alături de alţi trei candidaţi, respectiv Gheorghe Gavrilă, Ştefan Achiţei şi fostul director al Direcţiei de Cultură. Concursul ar urma să aibă loc în august şi în cazul în care îl va promova, directorul DGASPC susţine că este posibil să îşi dea demisia din funcţia de conducere pe care o ocupă acum. „Nu mi-am dat demisia deocamdată, dar dacă o să iau concursul probabil că voi opta pentru Ipoteşti, dacă nu, nu. În cazul Memorialului a apărut o oportunitate şi…”, a declarat Liviu Rădăşanu. În cazul concursului de la Ipoteşti, ca şi cerinţe angajatorul solicită o vechime de 3 ani de zile şi studii superioare, contractul fiind încheiat pe perioadă nedeterminată iar durata muncii de opt ore pe zi. Concursul va avea loc pe data de 8 august 2012 însă termenul limită de depunere a dosarelor a fost stabilit ca fiind 6 iulie din acest an. Pe perioada cât se află în concediu, atribuţiile de conducere ale lui Liviu Rădăşanu au fost preluate de Daniela Juravlea, director executiv adjunct în cadrul instituției pe probleme de copil.
CITEȘTE ȘI:
O instituţie publică şi o firmă privată caută directori – VEZI care