Bătaie în PSD pentru „mîna dreaptă” a lui Marcu

 

Trei social-democraţi îşi doresc funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD. Pe 29 august va avea loc Consiliul Judeţean al filialei la care, printre altele, se va alege şi noul ocupant al acestui post deoarece el era deţinut înainte de Gheorghe Marcu, devenit între timp preşedinte plin al formaţiunii.

Deputaţii Costică Macaleţi şi Andrei Dolineaschi şi ex-deputata Doina Dreţcanu şi-au depus deja candidatura pentru funcţia în cauză. „Cred că se simte nevoia unui preşedinte executiv pentru a conduce mai îndeaproape departamentele de specialitate”, a afirmat Macaleţi, deja preşedinte al organizaţiei municipale Botoşani, în timp ce Dolineaschi a spus despre şansele sale, „nu ştiu, vedem, o să port discuţii cu colegii, să vedem ce sprijin am. Nu e vorba de a fi cineva puternic, ci de a forma o echipă care să dea rezultatele pe care lumea le aşteaptă”. La aceeaşi şedinţă se vor desemna şi noii vicepreşedinţi. Sînt „scoase la concurs” 15 posturi, pentru care şi-au anunţat deocamdată candidatura doar două-trei persoane. Totodată, se va alege şi un secretar executiv, post ocupat în prezent de consilierul municipal Gheorghe Vâzdoagă.