Bătaie după o intrare cu forţa în casă: tânăr în comă la Iaşi

 

Caz grav la Dorohoi unde, un grup de tineri au intrat cu forţa în locuinţa unei fete de 19 ani care locuia împreună cu iubitul ei şi copilulul său de numai 1 an. Pe fondul geloziei, concubinul fetei a fost lovit cu obiecte contondente, în prezent aflându-se la Iaşi în comă. Mai grav este faptul că din grupul care a pătruns cu forţa în locuinţă face parte şi o minoră de 15 ani care a participat la agresiune. 
În ziua de 30 septembrie 2012, orele 00.45, Poliția Municipiului Dorohoi a fost spital Dorohoisesizată prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că un grup de tineri a intrat, prin forțarea ușii de acces, în locuința lui I. Ioana de 19 ani situată în municipiul Dorohoi și l-au lovit cu corpuri contondente pe concubinul acesteia, A. Viorel de 29 ani.
În urma cercetărilor efectuate de către o echipă operativă din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi s-au stabilit următoarele: în data menţionată, I. Ioana se afla la domiciliul din Dorohoi împreună cu fiul său Z.C.A. în vârstă de 1 an şi concubinul său A. Viorel, când în jurul orei 00:30,  Z. Constantin-Adrian de 24 ani, C. Vasile-Cătălin de 21 ani, C. Andreea-Cătălina de 15 ani, P. Ciprian-Ionuț de 17 ani și Z. Mihai de 31ani, au pătruns în imobil, având asupra lor diferite obiecte contondente cu care l-au lovit pe A. Viorel.
În urma loviturilor primite, A. Viorel a fost transportat imediat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru acordarea de îngrijiri medicale, de unde, în dimineața zilei de 30 septembrie 2012 a fost transferat la Spitalul Județean Botoșani şi ulterior la Spitalul de Neurochirurgie Iași, în comă grad 2,3.
În cadrul cercetărilor I. Ioana  a relatat faptul că  până în vara acestui an a avut o relație de concubinaj cu Z. Constantin-Adrian, iar pe fondul stării de gelozie, acesta o amenința în permanență cu acte de violență. Față de  Z. Constantin-Adrian de 24 ani, C. Vasile-Cătălin de 21 ani, C. Andreea-Cătălina de 15 ani, P. Ciprian-Ionuț de 17 ani și Z. Mihai de 31 ani, toți din municipiul Dorohoi, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de evoluţia stării de sănătate a victimei și de poziția sa procesuală să se propună soluție procedurală.
Citeşte:
 Botoşănean „ucis” în bătaie într-o comună din judeţul vecin