Băsescu, acuzat de crimă socială de un deputat PSD de Botoşani

 

„Măsurile anunţate de Traian Băsescu reprezintă un genocid social. Vorbim de o crimă organizată care vizează pensionarii, şomerii şi persoanele cu venituri mici. 15% mai puţin pentru pensionari înseamnă incapacitatea acestora de a-şi mai cumpăra medicamentele vitale pentru supravieţuire”, a declarat deputatul PSD Andrei Dolineaschi după anunţul făcut joi seară de preşedintele Romîniei. După cum puteţi citi la adresa https://www.botosaneanul.ro/stiri/salarii-sc-zute-la-mii-de-bugetari-boto-neni/ acesta a declarat că, în urma discuţiilor purtate cu primul ministru, guvernatorul BNR şi FMI, va fi diminuat fondul de salarii la bugetari cu 25%, va fi micşorat cu 15% cel de la pensii şi cu acelaşi procent ajutorul de şomaj. “Anunţul lui Traian Băsescu reprezintă o sentinţă de condamnare la moarte a unor largi categorii de populaţie care deja se aflau la limita subzistenţei. Costul pentru dezmăţul clientelar şi incompetenţa Guvernului Boc-Băsescu sunt puse astăzi în spatele pensionarilor şi şomerilor. Este o crimă! Vor să ne omoare pe toţi. Acest guvern nu mai trebuie lăsat să conducă!” a mai arătat vicepreşedintele PSD Botoşani.