Baronul Dragnea îi blochează lui Ţâbuleac proiecte de aproape 1.000 de miliarde

 

Comisia Europeană (CE) a întrerupt plăţile pentru Axa 2 a Programului Operaţional Regional (POR) - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport - din cauza deficienţelor constatate şi a cerut autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate cu beneficiarii Axei 2.

Deficienţe în adjudecarea lucrărilor
CE a comunicat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) raportul preliminar al misiunii de audit efectuată în România în perioada 28 martie - 1 aprilie 2011, având ca obiect verificarea mai multor proiecte finanţate în cadrul Axei 2 a POR. Au fost controlate investiţii derulate de Consiliul Judeţean Teleorman, condus de Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, de CJ Ilfov şi CJ Buzău. Acţiunea a dus la izbucnirea unui scandal cu reverberaţii eruopene, în centrul atenţiei fiind demnitarul social-democrat, care este şi preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România. "În raport, Comisia Europeană vorbeşte despre deficienţele din sistemul de achiziţii publice folosite în adjudecarea contractelor de lucrări în cadrul Axei 2 a POR: utilizarea unor criterii de selecţie discriminatorii de către autorităţile contractante în selecţia constructorilor, folosirea nejustificată a procedurii accelerate şi lucrări suplimentare contractate ca lucrări similare", se arată într-un comunicat al MDRT.
Plăţile se întrerup cel puţin până la sfârşitul verii
Ca urmare a deficienţelor constatate, Comisia Europeană a transmis MDRT decizia de întrerupere a plăţilor intermediare pentru Axa 2 până la îndeplinirea măsurilor cerute. "Comisia Europeană a propus autorităţilor române să verifice toate contractele de lucrări încheiate de beneficiarii Axei 2 (124 de contracte de lucrări adjudecate). După această etapă de verificare care se va desfăşura în lunile iulie-august 2011, autorităţile române vor transmite Comisiei Europene concluziile verificărilor şi propuneri de acţiune. În urma reverificării procedurilor de achiziţie publică, pot fi propuse corecţii financiare cuprinse între 2% şi 100% din valoarea proiectelor găsite cu deficienţe", se precizează în comunicat. În acelaşi timp, CE a cerut României să eficientizeze sistemul de management şi control în domeniul achiziţiilor publice, sistem în care ANRMAP şi UCVAP sunt instituţii naţionale responsabile, mai arată ministerul.
La CJ se blochează reabilitări de drumuri în valoare de 97 milioane lei
Consiliul Judeţean Botoşani este greu afectat de deiczia CE. Instituţia are în derulare trei proiecte uriaşe finanţate tocmai prin axa 2 a POR - Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport – la care CE a blocat plăţile. Pe această linie a Programului Operaţional Regional CJ are în desfăşurare modernizarea DJ 291B, Lozna – Dersca – Mihăileni, km 7+900 – 20+750,cu o valoare de 39 milioane de lei, modernizarea DJ 294, Mihălăşeni – DN 24 C, km 22+100 – 29+160, cu o valoare de 18 milioane de lei şi modernizarea DJ 291D, Cristineşti – Suharău - Oroftiana, km 18+000 – 31+000, lucrare de 40,3 milioane lei. Cumulat, valoarea proiectelor în care s-au sistat plăţile trece de 97 de milioane de lei.