În urma unei acţiuni desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră botoşaneni au întocmit dosar penal pe numele a patru bărbați, care au fost depistaţi pescuind cu plase monofilament, plase interzise de lege.
În data de 19 iulie 2015, în jurul orelor dimineții, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, - ITPF Iaşi pe timpul executării unei misiuni, au observat pe lacul de acumulare Stânca Costeşti o ambarcaţie în care erau două persoane, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial.
La doar câteva ore, în jurul orei 8.00, o altă patrulă formată din poliţişti de frontieră din cadrul aceluiaşi sector a observat, tot pe lacul de acumulare Stânca Costeşti o altă ambarcaţie cu două persoane, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial. Poliţiştii de frontieră au legitimat cele patru persoane, identificate ca fiind Constantin C., în vârstă de 69 de ani şi Ilie C. în vârstă de 37 de ani în prima ambarcaţie precum şi Vasile C., în vârstă de 44 de ani şi Maricel C., în vârstă de 51 de ani, în a doua barcă, toţi din judeţul Botoşani.
În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că cei patru bărbaţi desfăşurau activităţi de pescuit folosind plase tip monofilament de aproximativ 315 metri pătraţi. Pe numele celor patru bărbaţi a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.