Bărbatul suspect de COVID care a dispărut din spital a fost GĂSIT, ce le-a spus polițiștilor

Polițiștii au fost alertați de către personalul medical.

 

În urma verificărilor efectuate, bărbatul a fost identificat în localitatea de domiciliu.

 

Acesta a declarat faptul că a părăsit unitatea spitalicească, întrucât a așteptat foarte mult timp pentru a i se efectua investigațiile medicale. 

 

 

Suspect de COVID-19

 

Amintim că bărbatul în vârstă de 82 de ani, din comuna Concești, fusese transportat la unitatea medicală pe care a părăsit-o fără avizul medicilor, în vederea internării.

 

Acesta a fost adus la Spitalul Județean Botoșani joi seara, în jurul orei 22:00, fiind suspect de COVID 19.

 

Pe timpul efectuării evaluărilor medicale, acesta a părăsit unitatea spitalicească.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store