Bărbat săltat de polițiști şi băgat după gratii după ce și-a ÎNJUNGHIAT soția 

Motivul invocat de agresor a fost că soţia sa consuma foarte mult alcool şi el nu a mai suportat această situaţie.

 

Polițiștii de la Gura Humorului l-au ridicat de la domiciliu şi l-au adus la Penitenciarul Botoşani, pe un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Capu Câmpului, condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare, pentru  săvârșirea infracțiunii de „tentativă la violență în familie”, mai exact o tentativă de omor comisă asupra soției sale. Dumitru Cioban a fost găsit vinovat pentru infracțiunea comisă cu violență deosebită, după ce și-a lovit și și-a înjunghiat soția.

 

Fapta a fost comisă pe 10 aprilie 2017. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cei care au coordonat ancheta din acest caz, au arătat că inculpatul Dumitru Cioban şi soţia sa locuiau împreună într-o casă din Capu Câmpului. Faptul că femeia obişnuia să consume cantităţi mari de alcool era cunoscut printre apropiaţi, cauză din care cei doi se certau adesea, au stabilit procurorii.

 

Pe acest fond avea să aibă loc grava agresiune din seara zilei de 10 aprilie 2017. Inculpatul a lucrat în acea zi în agricultură, ajungând acasă seara, în jurul orei 21.00. Aici, bărbatul şi-a găsit soţia sub influenţa alcoolului şi şi-a ieşit din minţi.

„Deranjat în mod vădit de starea de ebrietate în care a găsit-o şi în acea seară pe soţia sa, inculpatul s-a enervat şi a lovit-o pe aceasta peste faţă cu palmele şi pumnii, apoi inculpatul a luat un cuţit de bucătărie şi a lovit-o cu acest obiect pe victimă în partea laterală dreapta a toracelui”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Din cercetări mai rezultă că inculpatul a vrut să ceară ajutor vecinilor în acea seară, însă femeia a refuzat. A doua zi dimineaţă, în jurul orei 6.00, văzând că femeia nu este în stare deloc bună, inculpatul s-a dus să ceară ajutor la un vecin, care a solicitat telefonic prezenţa unei ambulanţe. Iniţial, bărbatul a spus că soţia sa a avut un „accident” în seara precedentă. După ce poliţiştii au ajuns la faţa locului, în scurt timp s-a stabilit că a fost vorba de o agresiune.

 

La spital, femeia a fost diagnosticată cu traumatisme la nivelul feţei, al capului şi al toracelui, şi, cel mai grav, cu o plagă înţepată, care a provocat hemoragie la un plămân şi care a necesitat drenaj pleural drept cu evacuarea cantităţii de 700 ml sânge. Concluzia medico-legală a fost că femeia a suferit leziuni care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, iar plaga prin înjunghiere i-a pus viaţa în pericol.

 

În aceste condiţii fapta a fost încadrată la tentativă la infracţiunea de violenţă în familie – tentativă de omor între membrii familiei, relatează Monitorul de Suceava. În baza mandatului de executare a pedepsei, bărbatul de 66 de ani a fost dus de polițiști la Penitenciarul Botoșani, unde își va executa pedeapsa.

 
download from google play download from apple store