Polițiștii de la Transporturi au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal.
În perioada 4 - 5 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea pescuitului ilegal în zona lacului de acumulare Stânca-Costești.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 44 de persoane, controlate 10 autovehicule și verificate 17 persoane care desfășurau activități de pescuit în zona respectivă. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 3.000 de lei și a fost confiscată cantitatea de 64 de kilograme de pește.
La data de 4 noiembrie 2023, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi au depistat în flagrant delict, un bărbat de 44 de ani, care transporta cu autoturismul, 64 de kilograme de pește, fără a deține documente legale.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit, iar cantitatea de pește a fost supusă confiscării.