Bărbat înjunghiat în pădure de prietenul  său de pahar - FOTOGALERIE

 

Un bărbat de 29 de ani a fost înjunghiat în zona inimii de prietenul său de pahar. Cei doi tineri sunt din localitatea Cornul Caprei,  din judeţul Iaşi şi se aflau în pădure la Vorona, pe un drum forestier. Ei au mers la cantonul silvic să achiziţioneze lemne, însă la întoarcere au mai poposit în pădure.

Daniel Alexa, bărbatul înjunghiat, împreună cu amicul său ar fi consumat băuturi alcoolice, şi au pornit un conflict. Tânărul a fost transportat la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) pentru investigaţii medicale.
„Am fost solicitaţi pentru un pacient cu o plagă înjunghiată în zona inimii. La faţa locului am găsit un pacient de 29 de ani care prezenta un traumatism toracic anterior, traumatism abdominal şi o plagă înjunghiată hemitorace stâng precordial. Stabil hemodinamic, l-am transportat la Spitalul Judeţean. L-am găsit în pădure”, a declarat Daniela Amarandei, medicul de pe ambulanţă.
Poliţiştii vor deschide o anchetă cu privire la acest caz, pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut incidentul. La această oră agresorul încă nu a fost găsit, oamenii legii îl caută prin pădure.
[[galerie-foto]]
[[banner]]
CITEŞTE:
 Băută cu sânge : un bărbat s-a înjunghiat după câteva pahare - FOTOGALERIE