Bărbat găsit mort în baie, pompierii au spart ușa pentru a intra în apartament – FOTO

Desfășurare de forțe în această dimineață într-un cartier din municipiul Botoșani.

 

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost găsit decedat. În zonă au fost solicitate echipaje de pompieri care să ajute la deblocarea ușii de la intrarea în apartament.

Au fost solicitați și medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță dar și un echipaj de poliție.

 

Botoșăneanul avea un copil cu autism și se ocupa de creșterea lui. Dimineață i s-a făcut probabil rău în timp ce se afla în baie. În cădere ar fi rupt și o țeavă din baie.

 

Medicii de pe ambulanță au constatat decesul fiind solicitați mai apoi cei de la Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML).

 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

 

În urma necropsiei urmează să se stabilească motivele care au dus la decesul botoșăneanului de 43 de ani.