Un botoșănean în vârstă de 41 de ani care locia într-o casă de pe strada Codrului din apropierea Șoselei Iașului a fost găsit fără suflare duminică la amiază de către un prieten cu care obișnuia să bea. Bărbatul era epileptic, nu avea familie și locuia într-un adevărat focar de infecție.
Lazăr E. Nu era căsătorit și obișnuia să-și petreacă timpul cu mai multe persoane de sex masculin cu care consuma băuturi alcoolice. De altfel, la el în casă locuia și un amic care l-a lăsat de dimineață pentru a merge la Cantina de Ajutor Social pentru a lua mâncare. Tot el l-a găsit după câteva ore, fără suflare.
Le-a povestit polițiștilor că în cursul nopții de sâmbătă amicul lui a avut mai multe crize de epilepsie care probabil au culminat cu decesul.
În casă oamenii legii au fost șocați de condițiile în care locuia bărtbatul decedat. Munți de gunoaie tronau în toate camerele dar și în curtea exterioară, de la resturi de mâncare până la peturi, cutii sau cartoane.
Casa care se afla pe strada Codrului fusese a părinților lui Lazăr E., iar singurul rămas în viață, tatăl acestuia s-a restras la o mănăstire din cauza stilului de viață al fiulului lui. (G.E.)
[[galerie-foto]]