Bărbat din Ucraina, ajutat de jandarmi și polițiștii de frontieră să-și găsească familia

Vineri seară, la ora 18.00, un cetățean ucrainean în vârstă de 29 de ani s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, solicitând sprijin în vederea deplasării în municipiul București, unde îl aștepta familia.

 

Cum s-a întâmplat

 

Jandarmii au luat legătura cu Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Botoșani, ucraineanul fiind predat în cele din urmă unui echipaj mixt format dintr-un jandarm și un polițist de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru clarificarea situației legale a acestuia.

 

Echipajul a preluat cetățeanul și l-a condus la Gara Botoșani, unde i-a obținut un bilet de tren gratuit cu destinația Gara de Nord - București. Polițistul de frontieră și jandarmul s-au asigurat că acesta a urcat în tren, pentru a ajunge la familia sa, cu care a reușit să ia legătura tot prin intermediul colegilor noștri.

 

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) este un centru integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina, care funcționează 24/7, sub coordonarea prefectului județului Botoșani.

 

La CJCCI pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații.

 

Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani, precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.

 

Informații suplimentare:

 

Cum se poate obţine un bilet de tren gratuit?

Pe baza actelor de identitate care atestă intrarea pe teritoriul României, se poate obţine un bilet gratuit “Bilet Help Ukraine”, valabil la trenurile Regio și Interregio clasa a 2-a, inclusiv cu rezervarea locului la trenurile cu regim de rezervare.