Bărbat desfigurat adus în stare gravă la spital după ce s-a răsturnat cu căruța

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati a fost transportat un botoșănean care a suferit leziuni grave după ce s-a răsturnat cu faitonul încărcat. 

 

O autosanitară a fost solicitată în urmă cu puțin timp, în orașul Ștefănești, acolo unde un bărbat de aproape 100 de ani, în timp ce mergea cu faitonul, din cauza greutății prea mari a încărcăturii pe care o transporta, s-a răsturnat într-o curbă. „A căzut din căruța încarcată, moșul voia să facă treabă cu mâna lui și nu a lăsat pe altul să îi facă treaba. S-a dus într-o vale și când a luat curba, a căzut.”, a declarat un membru al familiei prezent pe holurile spitalului. 

Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe cu multiple fracturi, la nivelul șoldului, dar și al umărului, după ce s-a prăbușit pe asfalt. Acesta va primi îngrijiri medicale de specialitate și va rămâne cel mai probabil internat pe una dintre secțiile spitalului. (Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43244:Căruță spulberată de o autoutilitară la ceas de seară: Șoferul băut și-a văzut de drum, lăsând în urmă un om rănit grav ]]