Bărbat de 41 de ani printre agresorii din Centrul Vechi

Oamenii legii au reușit să identifice unul dintre indivizii care au luat parte la conflictul iscat în Centrul Vechi pe data de 17 septembrie 2014, acolo unde un bărbat de 32 de ani a fost bătut crunt. Pe numele agresorului s-a deschis dosar penal, iar în paralel Poliția continua cercetările.

 

Răfuială după un spriț la bar

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, furt calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, într-un dosar penal întocmit ca urmare a unei sesizări, din data de 16 septembrie 2014, privind producerea unui scandal, în municipiul Botoşani, pe strada 1 Decembrie. 
În fapt, s-a reţinut că, în seara de 16 septembrie 2014, un tânăr de 33 ani, din municipiu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost agresat de patru bărbaţi, după ce, împreună, ar fi consumat băuturi alcoolice într-un bar din zona centrală a municipiului Botoşani.

Primul agresor capturat de Poliție

Totodată, tânărul a reclamat şi lipsa unui telefon mobil (găsit ulterior la locul faptei) şi respectiv a unui portmoneu. Acesta s-a prezentat la Poliţia municipiului Botoşani ieri, 18 septembrie 2014, pentru a fi audiat cu privire la cele întâmplate.
Poliţiştii au identificat una dintre persoanele implicate în scandal, în persoana unui bărbat de 41 ani, din municipiul Botoşani. În cauză s-au întocmit de asemenea acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, faptă reţinută în sarcina tuturor persoanelor implicate în producerea scandalului.
CITEȘTE:
 Scene terifiante în Centrul Vechi: bărbat lăsat lat pe asfalt după ce a fost bătut cu bâta de romi – VIDEO & GALERIE FOTO