Oamenii legii continuă cercetările.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia au descoperit o carte de identitate falsă.
În data de 5 ianuarie 2022, în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți-Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în țară, ca pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților din Bulgaria având aplicate datele și fotografia acestuia.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate în Germania, prin intermediul rețelelor de socializare, de la o persoană necunoscută, căreia i-a plătit suma de 300 de euro, cu scopul de a o folosi pentru a-și găsi mai ușor un loc de muncă în statele europene.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.