La percheziții, în casa lui au fost găsite diferite cantități de droguri dar și o sumă impresionantă de bani.
Duminică, pe 9 iunie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au reținut un inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că acesta a deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină) către consumatori de pe raza județului Botoșani.
În urma perchezițiilor efectuate, în locuința și în autoturismul inculpatului au fost identificate și ridicate cantitățile de peste 230 grame cocaină, 134 grame substanță cristalină 4-CMC, 516 comprimate ecstasy și peste 430 grame substanță psihoactivă 2-MMC, ambalate în diverse pungi și casolete, mai multe cântare, suma de peste 140.000 lei, precum și alte mijloace de probă.
La data de 10 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Botoșani.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din IPJ Botoșani.
Suportul de specialitate a fost asigurat către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.