Bărbat aproape de comă alcoolică fără permis la volan, a produs și un ACCIDENT rutier

Botoșăneanul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore.

 

În cursul zilei de duminică, polițiștii din Dorohoi se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Lt. Olinescu, când au observat că un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Botoșani, efectua manevra de mers înapoi și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult de atât, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

 

În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.