Bani strânși cu găleata în America în numele celui mai cunoscut ONG din Botoșani: Poliția este pe urmele lorVIDEO

Semnalul de alarmă a fost tras de președintele Asociației „Salvează o inimă” după ce a fost contactat de jurnaliști din Statele Unite ale Americii.

 

Românii care păcălesc America

 

Vlad Plăcintă susține că i s-ar fi comunicat faptul aceste strângeri de fonduri ar fi organizate de români care se folosesc de cazurile medicale ale asociației, mai ales de cele care implică copii cu probleme medicale.

 

„Încep aceste rânduri trăgând un semnal de alarmă. Astăzi am primit un mesaj din partea directorului canalului de televiziune 14 News din statul Indiana, SUA, în care mi-a relatat că patru persoane strâng fonduri folosind logo-ul Asociației "Salvează o inimă" pe tricouri, șepci și pe o pancartă în mână, îndemnând localnicii să doneze sau, mai nou, strângând fonduri cu ajutorul unei găleți.

 

Din păcate, după cum am înțeles din reportaj, acestea sunt persoane de origine română. Poliția este pe urmele lor, iar investigațiile canalului de televiziune 14 News vor continua, conform discuțiilor pe care le-am avut cu reporterul de investigație și cu directorul canalului”,

Vlad Plăcintă, președinte Asociația „Salvează o inimă”

 

Campaniile asociației efectuate doar prin platformă

 

Singurele modalități de a face donații pentru cazurile individuale sunt specificate pe platforma de donații online: https://salveazaoinima.ro, a mai spus botoșăneanul.

 

„Nu avem campanii de strângere de fonduri prin intermediul persoanelor de pe stradă cu mape sau pancarte și nici urne prin spații comerciale. Persoanele acreditate de noi pentru strângeri de fonduri sunt doar membrii echipei și familiile copiilor sau persoanelor adulte greu încercate.

 

Cazurile medicale sunt atent verificate, iar comunicarea o păstrăm și cu clinicile medicale la nivel național sau internațional”.

 

Asociația „Salvează o inimă” este probabil singura de la Botoșani care prezintă lunar situații financiare privitoare la donațiile făcute pentru ajutorarea familiilor care au nevoie de sprijin pentru intervenții medicale costisitoare.

 

La cerere, asociația trimite astfel de analize financiare tuturor donatorilor interesați să știe despre modul în care sunt direcționate sumele donate, către cazurile medicale.

 

Reportajul jurnaliștilor din SUA poate fi urmărit AICI