Bani pentru patronii botoşăneni care angajează absolvenţi

Suportul financiar se acordă angajatorilor, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, iar în cazul în care sunt angajaţi absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap această subvenţie se acordă timp de 18 luni.

 

Agentia Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani acordă subvenţii de 900 de lei/lună angajatorilor care încadrează pe durată nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în interval de 12 luni de la absolvire. 

 

Absolvenţii sunt persoane care au minimum 16 ani şi care au obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, pentru ca angajatorii să poată beneficia de subvenții este necesar ca persoanele încadrate să fie înregistrate în baza de date a A.J.O.F.M.Botoșani și ca raporturile de muncă să fie menținute cel puțin 18 luni.

 

Precizăm că de facilităţile mai sus menţionate beneficiază angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau de serviciu. Reamintim faptul că, în cadrul măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, ANOFM acordă sprijin financiar de angajatorilor care derulează programe de ucenicie sau stagiatură.

 

Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie cu o persoană din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie (12 luni, 24 luni, 36 de luni, în funcţie de nivelul de calificare al programului de ucenicie), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună.

 

În ceea ce priveşte contractele de stagiatură, angajatorul care încheie astfel de contracte cu persoane din evidenţele ANOFM beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu (6 luni) de o sumă în cuantum de 1.350 lei/lună/persoană.

 
download from google play download from apple store