BANI către primării din Botoșani blocați de „dictatura” PSD

Discuțiile ce au avut loc la Palatul Administrativ din Botoșani pe teme privitoare la acordarea fondurilor europene au fost extinse și către alte axe de finanțare, pe lângă cele pe infrastructura educațională.

 

La sesiunea interactivă, mai mulți primari botoșăneni aflați în sală au ridicat mâna pentru a putea vorbi.

 

Printre ei și primarul de la Păltiniș, Costel Romanescu, ce a avut o întrebare către specialiștii de la ADR Nord – Est cu privire la un proiect cu finanțare europeană cu privire la un proiect acceptat spre finanțare.

 

Mai exact, primarul de Păltiniș susține că a obținut fonduri pentru un centru de zi destinat persoanelor vârstnice însă din luna noiembrie nu a mai primit nici un semn de la organismul finanțator.

 

„Vedeți ce se întâmplă la București, s-au schimbat conducerile ministerelor și nici nu știți cât de mult depindem de o semnătură de ministru chiar pe un act adițional”,

Gabriela Bobeanu, reprezentant ADR Nord Est

 

La nivel național ar fi în stand-by 71 de proiecte ce au fost declarate eligibile și se află la stadiul de finanțare. Însă degringolada cauzată de prețedintele PSD, prin schimbarea periodică a guvernelor și implicit a ministerelor are drept rezultat blocajul amintit.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store