Amenzi usturătoare pentru două persoane care au aruncat gunoiul lângă platformele special amenajate pentru colectarea deșeurilor.
La nivelul serviciului Protecţia Mediului din cadrul Poliţiei Locale Botoșani au fost organizate şi desfăşurate acţiuni de monitorizare, descurajare şi sancţionare a faptelor de natura abandonării deşeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate.
În data de 16 ianuarie, pe durata desfășurării activităților specifice, în zona Aleea Parcului, polițiștii locali au identificat nouă persoane care aruncau deșeurile menajere lângă platforma amenajată pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
În acest sens au fost dispuse măsuri legale de sancţionare, două persoane cu amendă în cuantum total de 800 lei.
La momentul constatării faptelor contravenționale, recipientele pentru colectarea deșeurilor erau curate, nejustificându-se abandonarea deșeurilor în afara platformei.
Acțiunile de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public vor continua și în perioada următoare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: