Banca te trimite în judecată, avocat din Botoșani: Soluția nu este foarte cunoscută, nici judecătorii nu vorbesc despre ea

Numărul proceselor în care sunt implicaţi consumatorii şi băncile a scăzut de trei ori faţă de perioada 2015-2016.

 

Băncile le-au recomandat clienţilor să apeleze la CSALB încă din momentul când au primit cererea de chemare în judecată. Acest lucru face ca negocierile cu banca să aibă un rezultat şi chiar să fie implementate înainte de primul termen de judecată.

 

Numărul de procese dintre bănci şi consumatori era de aproximativ 40.000, la începutul activităţii Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), 2015-2016, iar în prezent, numărul litigiilor din instanţe a scăzut de trei ori, la puţin peste 13.000 de procese, anunţă CSALB, care reia apelul către băncile comerciale de a-şi îndruma clienţii persoane fizice să acceseze serviciile Centrului, pentru găsirea unei soluţii amiabile cu ajutorul unui conciliator.

 

Un număr de 122 de procese în instanţă s-au închis în 2022 pentru că părţile au apelat la concilierea în cadrul CSALB. În anul 2021 au fost 67 de procese încheiate în acest mod. Majoritatea sunt în faza de fond, însă în orice etapă procesuală un dosar poate ajunge la CSALB cu acordul părţilor. Practic, băncile le-au recomandat clienţilor să apeleze la CSALB încă din momentul când au primit cererea de chemare în judecată. Acest lucru face ca negocierile cu banca să aibă un rezultat şi chiar să fie implementate înainte de primul termen de judecată, potrivit News.ro.

 

Timpul mediu de soluţionare a unei negocieri în cadrul CSALB este de 33 de zile (în anul 2021).

 

Exemple de cauze aflate pe rol, care şi-au găsit rezolvarea în CSALB (extrase de pe portalul instanţelor): acţiune în constatare clauze abuzive; acţiune cu privire la Legea nr. 77/2016 (darea în plată); procedura insolvenţei; contestaţie la executare.

 

Obiectul solicitărilor a fost: restituirea comisionului de administrare ce fusese perceput la valoarea sumei acordate şi restituirea comisionului de acordare credit; eliminarea şi restituirea comisionului de administrare credit şi a comisionului de analiză dosar; renegocierea contractului şi scăderea ratei (credit în franci elveţieni).

 

Ionela Aiftincă, avocat din Botoşani, spune că în 2022 a avut cinci dosare în care părţile au renunţat la proces şi toate s-au rezolvat la CSALB, iar timpul de rezolvare a fost de aproximativ o săptămână pentru fiecare.

 

”La momentul acesta clienţii au deja banii în cont. Faţă de ce au cerut şi ar fi putut obţine în instanţă, estimez că au primit cu 10%-20% mai puţin. Însă, soluţia obţinută prin conciliere este avantajoasă şi pentru că elimină incertitudinea din timpul procesului, la care se adaugă timpul foarte scurt de soluţionare. Băncile care nu au adoptat încă această soluţie, ajung să plătească sume mult mai mari, cu avocaţi, expertize, executări silite, provizioane. Din păcate metoda aceasta nu este foarte cunoscută, de aceea nici judecătorii nu vorbesc despre ea. Clienţii pe care i-am avut au fost foarte multumiţi. Chiar am un client care şi-a soluţionat două dosare prin conciliere, iar acum este nerăbdător să-l rezolve şi pe al treilea în acelaşi mod”,

Ionela Aiftincă, avocat din Botoşani.