Numele satului Balta Arsă derivă de la un loc unde odată a fost o baltă care a secat iar stuful rămas a fost incendiat. Astăzi, localitatea Balta Arsă, face parte din Comuna Corni, ajungându-se foarte uşor de pe drumul european Botoşani – Suceava cu care se intersectează şoseaua care duce spre Corni. Satul a luat fiinţă în anul 1871, când prinţul Alexandru Calimach aduce 14 familii pe aceste ţinuturi, care se ocupau cu diverse meşteşuguri, dorind ca acest sat să se dezvolte şi să fie cât mai populat. Realitatea a fost cu totul alta, pentru că satul a fost uitat, iar sărăcia şi-a făcut loc. Chiar şi în aceste condiţii el s-a dezvoltat, iar astăzi găsim aici peste 100 de familii.
Sărăcie
Cu toate că este foarte aproape de oraşul Botoşani (10 km, prin localitatea Băiceni), majoritatea acestor familii se zbat în sărăcie şi în imposibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă, pentru că nu există un mijloc de transport care să facă legătura cu Botoşani. Chiar şi aşa, oamenii îşi găsesc diferite ocupaţii ca sa-şi poată asigura traiul. Aici am dat, în primul rând, ca exemplu pe meşterii care lucrează produse din nuiele sau obiecte din lemn iar mai apoi pe cei care se ocupă cu comercializarea florilor. Aceştia sunt puţini, iar restul se ocupă cu diverse munci sezoniere prin diferite zone din ţară, cum ar fi culesul merelor, strugurilor etc. Cu toate acestea, deşi ne-am aştepta ca în acest sat să fie tendinţa de îmbătrânire, găsim foarte mulţi tineri, iar natalitatea este în creştere.
Credinţa, factor important în viaţa oamenilor
Credinţa a fost un factor important în viaţa acestor oameni, iar în anul 1996 a început construcţia unei biserici care a durat peste 12 ani. În septembrie 2009, a fost instalat şi primul preot al acestei mici localităţi, pentru că aici nu fusese niciodată un preot. Odată cu venirea noului preot, s-a schimbat şi viaţa credincioşilor. Astfel, fiecare categorie de vârstă este la fel de importantă, iar preotul Marian Stărică, împreună cu soţia sa, se implică în diferite programe. Părintele se ocupă de cateheze, face vizite la cei care au necazuri şi îi ajută, se roagă pentru ei, iar soţia sa se ocupă de cei mici ţinând în incita bisericii nişte întâlniri în care copiii sunt învăţaţi lucruri religioase, dar şi unele laice precum codul bunelor maniere, etc. Aceste eforturi dau roade, iar oamenii sunt foarte ataşaţi de biserică şi de aceea prezenţa lor la biserică este pe măsură.
Nu au clopote la biserică
Cu toate că biserica este foarte importantă, aceasta nu are clopot, nu este pictată, iar multe din cele necesare îi lipsesc. Chiar şi aşa, oamenii, din puţinul lor, o ajută. Pe viitor, credincioşii speră să aibă şi o anexă lângă biserică, în care să se desfăşoare mai multe activităţi care să ajute la ridicarea spirituală şi materială a acestui mic sat, la 10 kilometri de Botoşani şi la 35 de kilometri de Suceava, dar totuşi departe de nivelul altor sate.
Umanitar
Pentru cei care vor să ajute această parohie, pentru ridicarea clopotniţei şi pictarea bisericii, şi pentru a continua mai departe activităţile duse de biserică, pentru ca acest sat să poată să crească spiritual vă rugăm să ne ajutaţi astfel: Puteţi face donaţii în contul: RO39CECEBT0130RON0425868 deschis la Cec Bank, filiala Botoşani. Prin formularul 230, prin care orice angajat optează ca 2% din impozitul pe venitul din salariu să fie donat către un ONG printre care şi parohia noastră. Pe acest formular noi avem următoarele date de identificare: Denumire entitate nonprofit: Biserica Balta Arsă Cod de înregistrare fiscală: 26071188 Cont bancar: RO39CECEBT0130RON0425868 Ne puteţi contacta la nr. de telefon 0740591254 Pr. Marian Stărică sau pe următoarea adresă: Biserica BALTA ARSĂ, sat Balta Arsă, com. Corni, jud. Botoşani. (sursa Monitorul de Suceava).