„Mă numesc Căldăraru Oana, sunt în clasa a opta şi-mi place etnia mea de romă…”. Roma mândră de etnia sa se opreşte brusc pe scenă înainte de a recita o poezie. „Ce-ai fa?” întreabă o con-etnică de prin primele rânduri, care se cam distrează pe seama ei. O lasă baltă şi dă drumul la poezie. E în limba romani, însă după gesturile largi şi şunculiţele care-i saltă între jumătatea de tricou şi fusta portocalie până-n genunchi pare să fie ceva frumos, sentimental, înălţător. Dacă n-o fi fost aşa, măcar rămânem cu impresia…

De la „şi-mi place etnia mea de romă" la… „sunt ţigan, îmi pare rău”

E 8 aprilie, ziua de după 7 şi cea dinainte de 9 pentru majoritatea românilor, însă pentru etnici e cea mai importantă zi de peste an. Bine, asta nu dintotdeauna, ci de prin 2006, când s-a dat lege că pe 8 aprilie şi în România e musai să se marcheze Ziua Romilor. Aşa că romii botoşăneni au pus-o de un spectacol cum obişnuiesc să mai facă prin Centrul Vechi, cu muzică, dansuri, chiuituri, aplauze, doar că aici, la Teatrul Mihai Eminescu, e o chestie mai organizată, adică sunt şi scaune, este şi-o scenă. Dar manifestarea, care se desfășoară sub ochii vigilenți ai prefectului Costică Macaleți, stingher undeva prin mijlocul sălii, și ai liderilor etniei, are și partea ei solemnă. Pe acordurile Odei Bucuriei pe scenă apar la un moment dat un băiețel cu steagul romilor în mână (există și așa ceva, de mai bine de trei decenii chiar), flancat de două fetițe care flutură drapele UE și României. Puradelul e cam de dezorientat, se vede treaba că nu le prea are cu solemnităţile astea, se fâstâceşte până ce rămâne fără steag. Îl ia o fată care-l agită în timp ce recită o poezie. Tura asta e în limba română:
Albastru este cerul şi infinit de drept 
Verdele e pământul, bogat şi înţelept
Simbolul egalităţii, aceeaşi pentru toţi
Roata suntem noi, romii migratori.
Mai zice fata câteva versuri  - Însetaţi mereu de drepturi şi egalitate (sau legalitate, că sonorizarea nu era chiar precum cea din Centrul Vechi, când se pune muzică la 1 noaptea de nu mai doarme cartierul) şi se termină brusc cu: „Sunt ţigan, îmi pare rău”. Ce diferenţă! Una se bucură că-i romă, celeilalte îi pare rău… fiecare cu problema ei etnică.

Lalele negre, pene negre…

Dar momentele poetice nu s-au terminat aici. I-auzi ia:
Sunt negri, dar să nu uităm
Şi noi avem lalele negre
Şi păsări mai avem de fapt, cu pene negre
Şi care-i vina lor?
Hhhmmm, lalele negre, pene negre… la ce s-o referi oare?
Tristeţile astea de poezii se termină brusc când răsună o melodie ţigănească, aşa cum îi spunea prin anii’90 sau manea, cum îi zice în mileniul III. Fetiţe de ciclul primar încep deja să înveţe meseria pe lângă un băieţaş cu vioară în mâini, venit desculţ pe scenă… O fi făcând şi asta parte din regia spectacolului. Sigur nu face însă parte o tanti agitată care-şi trânteşte copilul pe scenă, taman în faţa camerei mele, aşa că halt filmare… Dar scap repede că vine altă tanti, bănuiesc că posesoarea din acte a puradelului, care îl smulge nervoasă din braţe.

Un colţ de… Bollywood

Cheful adevărat începe odată cu Jail Project. Trupa Penitenciarului Botoşani, aşezată până atunci în primul rând, intră în scenă. Melodiile îndeamnă la bairam - Astăzi vreau să beau, cu fraţii să stau – deşi nu ştiu dacă mai era nevoie şi de un imbold pentru asta. Două fete se apucă de dansat pe scări, un nene pe scaun, ce mai, chef de chef… Alţi, foarte puşi la punct cu tehnica, sunt preocupaţi din cale-afară să imortalizeze momentul. La capitolul ăsta romii chiar nu se pot plânge de discriminare. Păi la vârsta la care românaşii se joacă cu maşinuţele, puradelul manevrează abil o tabletă, trei etnice „la pachet” filmează cu telefonul, o alta, trecută bine şi de prima, şi de a doua tinereţe, face poze cu un IPad… Altul face poze cu un Nikon, mă zici că-i Hollywood aici sau măcar un colţ de Bollywood, ceva… Un puradel o zbugheşte la fugă pe scenă şi gata şi cu trupa de după gratii în care cea mai plictisitoare misiune, că era să uit, o avea un nene care ţinea microfonul la trompeta unui… trompetist.

4-4, ca la teatru

Unul dintre cei doi solişti vocali încheie cu ceva în limba romani, nu’ş ce a zis, da’ bănuiesc că de bine fiindcă romii l-au aplaudat şi pe scenă intră Semiramida Bălan, cu diplome, urări şi… table. Da’ ce vă miraţi aşa, da, table, adică din alea cu zaruri, cu poartă-n casă, cu 6-6, cu 4-4 ca la teatru… că doar la Teatrul Mihai Eminescu ne aflăm şi noi. Consiliera prefectului pe probleme de romi – apropos, între timp primul reprezentant al Guvernului în judeţ a cam şters-o de la manifestare – explică oamenilor că tablele-s pentru membrii trupei de după gratii, să mai aibă şi ei cu ce să-şi treacă timpul, că diplomele pe care tot ea le dă nu prea ţin de urât. „Vă mulţumim, mulţi ani pentru toată lumea şi Doamne ajută! Mulţi bani pentru toată lumea, multă sănătate, multe împliniri! Să ne trăiască talentele, noile talente!” transmite Semiramida Bălan de pe scenă, după care anunţă o pauză de cinci minute: „Probabil toată lumea vrea să ia puţin aer”.

Freza la reportofon

Femeia chiar are dreptate, aşa că o tai şi eu spre ieşire că, vorba aia, doar n-oi fi mai cu moţ decât prefectul. E-he-heee, nu ştiu cum o fi plecat „primul reprezentant”, dar să-i laşi ca jurnalist baltă pe romi în mijlocul show-ului lor nu-i chiar treabă uşoară. Toţi vor pozaţi, filmaţi, orice numai să rămână puţin eterni… Vrei, nu vrei, bagi şi poze, bagi şi declaraţii… Fiindcă un lider de-al lor mă anunţă că aduce preşedintele Partidei Romilor pentru o declaraţie. Păi poţi să refuzi omu’!?! Vine Gheorghe Borcoi, eu scot reportofonul, el îşi scoate pălăria, eu dau drumul la reportofon, el îşi dă jos şi parpalacul, eu dau să-i pun o întrebare, el îşi aranjează şi părul. Mă încăpăţânez însă şi nu scot nici aparatul de filmat şi nici ăla de fotografiat, doar reportofon şi atât! Şi curge declaraţia…

Cum l-am ratat pe „Mussolini de Botoşani”

„Cred eu cu tărie că este cea mai importantă zi din an pentru botoşăneni şi pentru etnia romă în ansamblu, nu numai din România, ci din Europa şi de peste hotare şi vorbesc din America, şi din India şi vreau să vă spun că-n mare s-a desfăşurat destul de frumos, cu recital, cu cântec, cu bucurie şi cu toate cele ce înseamnă bine”. Aşa… Întreb ceva de apropourile astea cu discriminarea care au tot transpărut din spectacol. Şi vine şi răspunsul: „Încă se mai lovesc, nu numai în România, chiar şi pe plan european avem probleme, de genul acesta şi aş spune eu politicienii de marcă din Europa, nu vorbesc de oamenii de rând, mai degrabă de politicienii de marcă, cum ar fi Franţa, mai nou şi Italia, avem oameni dintr-ăştia care însă persistă în ei un… să nu spun Mussolini, să nu spun Hitler”. Deja-mi fierbe în cap un titlul de ştire - „Preşedintele partidului X Botoşani, un Hitler pentru romi” - aşa că întreb şi eu, doar nu dau cu parul, dacă avem vreun fascist, hitlerist dintr-ăsta şi pe la Botoşani? „Astăzi nu e frumos să dăm nume, e ziua romilor şi vrem să ne simţim bine”, răspunde Gheorghe Borcoi. Eu nu mai insist să nu-i stric omului cheful de sărbătoare şi s-a dus ştirea mea cu „Mussolini de Botoşani”. Ei las că doar şi prin 2014 o fi un 8 aprilie…
Sergiu BĂLĂŞCĂU



VEZI ŞI:
 Marş cu copii romi împotriva discriminării: Suntem la fel – GALERIE FOTO&VIDEO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 Cartier ţinut treaz în noapte de romi cu muzică, decapotabilă şi băutură – VIDEO