Băieţii le-au deschis calea spre altar – FOTOGALERIE Florin & Roxana

 

Cei doi băieţi pe care Florin Ţurcanu şi Roxana Anuşca îi au din căsătoriile anterioare le-au deschis la propriu calea spre altar la slujba de la Mănăstirea Suceviţa. Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani şi deputata nu au avut cavaleri de onoare, astfel încât la intrarea în lăcaşul sfânt lumânările le-au fost duse de cei doi copii.
nunta Florin Turcanu Roxana Anusca

Aceştia au fost urmaţi de Florin şi Roxana, în spatele lor mergând naşii Dan şi Nicoleta Bordeianu. La nuntă a fost prezent un singur social-democrat de vază, chiar preşedintele interimar al PSD Botoşani, deputatul Andrei Dolineaschi. Lui i s-a alăturat un ex-PSD-ist, actual înalt funcţionar public, prefectul Costică Macaleţi. În schimb, deşi iniţial fusese anunţat naş chiar de Florin Ţurcanu, preşedintele PNL Crin Antonescu nici măcar nu a fost prezent la nuntă. Cununia civilă a avut loc într-o sală de conferinţe a Hotelului Sofia, acolo unde s-a deplasat reprezentantul Primăriei Suceviţa. Conform Libertatea, la petrecerea de după, pe mesele invitaţilor au fost puse platouri cu rulouri, piept de pui împănat, rulade, somon şi purceluş. Şi băutura a fost de toate categoriile, printre care vin, whisky sau pălincă. Duminică s-a servit viţel la proţap.
CITEŞTE ŞI:
 Primul funcţionar al judeţului, întârziat la „nunta mileniului”
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Afaceriştii care papă bani de la CJ & liberalii care papă funcţii, la cotizat la nunta Împăratului – GALERIE FOTO