Trecătorii din strada Primăverii a municipiului Botoșani au fost alertați duminică, la orele prânzului, de doi tineri prăbușiți la pământ.
Tinerii, băiat și fată, zăceau fără cunoștință în fața unui restaurant din zona Primăverii, sub soarele celei de-a doua zile din august. Alertați de starea acestora, trecătorii au apelat serviciul 112 și o ambulanță a ajuns de urgență la fața locului.
Din spusele martorilor, tinerii emanau halenă alcoolică, cel mai probabil au exagerat cu consumul de alcool din diferite motive și nu s-au mai putut ține pe picioare. Fata a fost prima care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean „Mavromati”, pentru băiatul care a rămas la pământ a venit un al doilea echipaj al Ambulanței.
Cei doi se află acum sub îngrijiriea medicilor și vor primi tratamentul de care au nevoie. De altfel, medicii atenționează că, pe vremuri călduroase, consumul de alcool nu este recomandat pentru că duce la creșterea bruscă a tensiunii.
(C.B.)
[[galerie-foto]]