Bacalaureat cu zâmbetul pe buze la Botoşani: Cine nu făcea la subiectul trei mai ales, degeaba a trecut prin liceu

Elevii botoşăneni s-au delectat cu subiectele de anul acesta la limba şi literatura română. Cel puţin aşa s-au lăudat cei care au ieşit din sala de examen.

 

Examen cu zâmbetul pe buze

Ieri dimineaţă la ora 9.00, 2582 de absolvenţi ai clasei a XII a din Botoşani au intrat în focul primei probe scrise a examenului de Bacalaureat 2017, mai precis la limba şi literatura română. La ora 10.30, moment în care, după o oră jumătate, elevii puteau părăsi sala de examen, au început să iasă primii candidaţii. 

 

Majoritatea aveau zâmbetul pe buze, spunând că subiectele au fost mult mai uşoare decât şi-au imaginat.

 

”În orice caz mult mai uşoare decât la simulări„, a precizat o tânără de la Colegiul Naţional ”AT Laurian” din municipiul Botoşani. Inclusiv elevii de la liceele care nu s-au putut lăuda cu promovabilitate bună la Bacalaureat au spus acelaşi lucru, subiecte accesibile.   

 

”Cine nu făcea la subiectul trei mai ales, degeaba a trecut prin liceu”  

 

În special pentru absolvenţii de liceu ai profilului real, subiectul trei s-a dovedit a fi cel mai facil.

”Hai să zicem că la subiectul doi, mai trebuia să faci dovada că ai un vocabular bogat, că stăpâneşti serios limba română. Era de concepţie.  Dar la subiectul trei a fost chiar banal. Adică, cine nu făcea la subiectul trei mai ales, degeaba a trecut prin liceu”, a precizat Daniel, un absolvent al Colegiului Naţional „AT Laurian”.

De altfel la fel ca şi anul trecut, inclusiv ”matematicienii” s-au arătat uimiţi de subiectele primite.

”Au fost mai uşoare decât la simulare. Sincer nu mă aşteptam la Rebreanu şi Slavici. A fost uşor, nişte opere foarte cunoscute, uşoare.”, spune Ioan, un absolvent care doreşte să profeseze în domeniul IT.

De altfel la liceele cu renume, ieşirea din sălile de examen era urmată de  chiote de bucurie şi îmbrăţişări.  

 

Argumentaţia şi genul liric au dat bătăi de cap  

 

Cu toate acestea pentru unii elevi, subiectul unu, cu cerinţele sale, mai ales privind noţiuni teoretice despre genul liric, s-a dovedit o piatră de încercare.

”Acolo trebuia să înveţi clar. Dacă nu ştiai teorie, ce puteai să răspunzi. Nu mergea să-ţi dai cu părerea. Acolo a fost mai greu. Bine, dacă învăţai, nu era greu”, spune Ioana, o elevă care a dat Bac-ul în centrul de examinare de la Liceul ”Dimitrie Negreanu” din municipiul Botoşani.

Pentru alţii s-a dovedit mai dificil textul argumentativ.

”Nu ştiu la ce să mă aştept la subiectul ăsta. Părea ciudat aşa. Nu ştiu dacă ceea ce am scris este ce-şi imaginau ei la subiect”, spune un alt absolvent.  

Emoţii şi în afara sălilor de examen  

 

Nu doar candidaţii au avut emoţii la prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat. În faţa centrelor de examinare au aşteptat pe toată durata desfăşurării probei zeci de părinţi. Majoritatea erau doborâţi de emoţie şi încercau să afle subiectele. O absolventă a profilului uman de la Colegiul Naţional ”AT Laurian„, era aşteaptată de aproape întreaga familie.

”Emoţiile noastre sunt mai mari aici. Ei măcar îşi ocupă minteau cu subiectele, dar noi stăm în aşteptarea noastră dureroasă”, spune bunica tinerei.

Totodată unii părinţi consideră că şi ei trec printr-un adevărat examen.

”Este şi pentru noi un examen acesta. Dacă copilul se descurcă înseamnă că l-am trecut cu brio. Este în faţa examenului maturităţii şi aici se vede dacă noi am acţionat corect pentru orientarea şi educaţia lui”, spune Angela, o mamă venită să-şi susţină fiul la „examenul maturităţii”. (Sursa: Adevărul)