O femeie dată dispărută a fost găsită decedată luni dimineață.
Ea a fost găsită decedată, astăzi, în jurul orei 7:30, într-o zonă din extravilanul localității Cătămărăști Deal.
Este vorba despre botoșăneanca de 78 de ani pe nume Ileana Onac care a fost dată dispărută duminică.
Din nefericire, luni dimineață femeia a fost găsită moartă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmează să stabilim cu exactitate împrejurările producerii faptei, iar în funcție de rezultatele cercetărilor și de concluziile medico-legale, se vor dispune măsuri.
Delia Nenișcu, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliție Județean.
(Sursa Foto - Monitorul de Suceava)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: